De Baba mea m-am simțit foarte tânără

M-am simțit așa pentru că m-am jucat, acesta este adevărul. M-am jucat cu doi copii, ai mei, aproape toată ziua.

Azi, de Baba mea, a fost cald, senin, ca mine și ca noi toți în zilele noastre bune și senine. Așa cum a fost vremea, așa am fost și eu cu fetele mele, cu care am avut timp de joacă, de conectare, de masă, de plimbare, de foarte multe.

Babele sunt o tradiție, o legendă, o poveste pană la urmă. Ea există, are o interpretare, multe femei își aleg o Babă, în gând sau cu voce tare. Eu nu mi-am ales-o neapărat, poate ea m-a ales de fapt pe mine, nu e o legendă în care să cred, dar nici nu o contest. Ce mă interesează mai tare sunt mucenicii de pe 9 Martie când Babele se duc cu tot cu cojoace și în locul lor, după mărtișoare și flori, apar kilograme de nucă folosite în orice rețetă de mucenici.

În cazul nostru însă, luna Martie a început nu doar cu Babe, dar și cu activități în trei. Din cauza celor câteva cazuri de păduchi de la grădiniță și a celor câteva ouă descoperite și în capetele fetelor, am stat cu ele acasă, și ieri și azi. Cam cum stăteam în vară și mâncam, citeam, ne jucam împreună, ieșeam afară împreună, ba chiar ne plictiseam împreună, tot așa și acum. Aproape de fiecare dată e distractiv și mereu apar momente nebănuite atunci când ești de acord că te poți amuza cu adevărat alături de copiii tăi, ei fiind de altfel niște surse valoroase și inepuizabile de înveselire.

Succesul celor două zile s-a datorat, probabil, câtorva lucruri:

• Le-am gătit (aproape) exact ce mi-au cerut. Și din două prânzuri și două cine, mi-au cerut de două ori cușcuș (pe care l-au lins). So easy.
• Le-am lăsat să facă (aproape) tot ce au vrut. Să mănânce câte o acadea, și totuși nu din aia de la Mega, să îmi folosească toată eșarfele, să le lase pe unde vor, să se tăvălească și să se rostogolească prin resturile de nămeți de zăpadă din parc, pe burtă, pe spate, într-o parte (rezultatul a fost un set de haine murdare și, deloc surprinzător, ude), să sară în toate bălțile după ce au făcut doi oameni de zăpadă murdari, să se certe, le-am lăsat să mă picteze pe unghii, pe față, o dată și de mai multe ori. De fapt, dacă recitesc și mă gândesc, înafară de acadelele pe care le mănâncă de foarte rar și de salopetele de iarnă cu care se distrează, desigur, doar iarna, toate celelalte le fac aproape zi de zi. Acum, însă, timpul a fost un privilegiu și nu au făcut mai nimic în grabă.

• Le-am citit orice carte au vrut, de oricâte ori au vrut.
• Am inventat mult. Modalități de intonație, cântece, dansuri, scenete. Invențiile mele au generat invențiile lor, dar și invers.
• Am râs în două zile cât alții într-un an. Dar mai ales în 15-20 de minute în care eram cu copilul mic, eu, cumpărător, de o parte a ușii cu geam de la bucătărie, iar ea, casieriță, de partea cealaltă. Și ne lipeam gura și nasul și urechea și toată față de geam, mai mult eu decât ea, în timp ce ea era fascinată de aceste forme noi și deformate pe care lua pe rând fața noastră, se uita cu ochii ei mari, de-abia clipea, am râs de ea, ce să zic, dar și cu ea, căci o vedeam distrată de această întâmplare, deși parcă-parcă am mai avut o astfel de activitate cu ea la geamul de la duș.
• Am pus două limite, care au fost respectate fără proteste, și anume: am cerut, de fiecare dată, ajutor la pus și șters masa și am refuzat televizorul, lăsând-ul așa cum l-am setat de ceva timp, pentru aproape orice film de animație, sâmbătă sau duminică. Evrika.
• Nu m-am chinuit să le culc. Nu, nu, nu. În prima zi nu am avut nici timp, din cauza procesului de șamponare și a tratamentului lung și delicat anti-păduchi (Parasidose + apă cu sare si oțet + ulei esențial). Iar în a doua, am apelat la o plimbare cu mașina, pe durata căreia doar copilul mic a adormit, iar în legătură cu copilul mare nu m-am stresat. Much easier, happier, healthier. Much better.
• S-au jucat cu jucării mai vechi, dar de fapt noi, nemaifiind folosite de ceva timp.

• Am vizitat Ikea, de unde am plecat cu o perie pentru WC, o masă pentru copii FLISAT, perfectă pentru două fete care vor să stea la masă des, în același timp și să modeleze sau să picteze, șervețele, lumânări, dar și cu doi copii veseli, după cel puțin jumătate de oră de împins cărucioare mari sau mici.
• M-am bucurat sincer de aceste zile, poate și pentru că știam că sunt doar două. Sau poate pentru că pur și simplu, Zoe și Milla sunt două fete savuroase, mai ceva decât o oală plină cu porumb fiert.

Later edit: Cele două zile s-au făcut patru, prânzul a rămas tot pe bază de cușcuș, ritmul relaxat, doar joaca lor ce s-a mai schimbat. De păduchi tot nu sunt sigură, i-aș căuta, dar se pare că nu știu să îi găsesc, din moment ce nu i-am găsit în nicio altă zi.