Unde ai fost tu, Mărțișoara mea?

Azi e ziua ei liberă. Ar trebui să iasă de sub cupola asta care îi e și casă și dormitor și loc de muncă și de show. Să se ducă pe străzi, să se plimbe de nebună sau măcar până la piață să ia un kil de cireșe. E cald pe străzi, dar și mai cald pe ultimul șir de scaune din tribuna circului. Și ea stă acolo nemișcată, nici ochii nu-i clipesc.

– Ce tot stai, fato, du-te, ia și tu o gură de aer.

– Eeee, ce știi tu, îi răspunde ea, făcându-i cu ochiul noului vânzător de la casa de bilete. Ce să știe el, într-adevăr, că de-acolo își ia ea tot aerul.

Fata cu ochii verzi face numere de acrobație de zece ani deja și fiecare număr e diferit. Chiar dacă mișcările se schimbă o dată pe an, ea își deschide brațele și picioarele ca și când de mâine n-ar mai avea public. La fiecare reprezentație își prinde părul cu o panglică diferită, mai degrabă dintr-o plăcere decât dintr-o superstiție. Deși n-are părul bogat al micuței, odinioară, Shirley Temple, își decorează șuvițele blonde și fine la fiecare spectacol, ba chiar și la repetiții. Panglica, fie că e aurie, argintie, cu ciucuri sau din bumbac, n-are niciodată mai mult de 10 cm, ca să n-o încurce, deși dacă ar fi după ea, și-ar pune în păr și sforile care-i țin corpul legat la înălțime.

Așa mi-o imaginez, azi, pe fata mea cea mică, în viața ei de dinainte de cea de acum. Fără nicio legătură cu cartea La masă cu acrobații, pe care i-o mai citesc uneori, așa m-am gândit la ea, văzând-o, înainte de culcare, cum își răsucește picioarele în pijamaua cu pinguin. Demersul ei e firesc și natural, ca atunci când mușcă delicat din pâinea cu unt, stând în picioare pe două scaune. Uneori mi-o imaginez lucrând într-un magazin de jucării din lemn, alteori conducând o motocicletă, alteori o văd actriță. În seara asta a Mărțișorului, când mi-a venit mie rândul să o culc, în timp ce sora ei era cu bunica, mă întreabă de ce am născut-o pe ea a doua, iar eu îi răspund cu o întrebare, cum că vreau să știu unde a fost ea, până atunci când a venit a doua în viața noastră. Zâmbește. Îi spun că poate a mai avut alte drumuri și treburi și lucruri de făcut, îi place răspunsul meu, fapt pentru care se gudură lângă mine, băgându-și picioarele în gură ca un bebeluș ce este uneori.

De-abia așteptam să vii, Mărțișoara mea. Și ea mă îmbrățișează strâns, ca un om mare, și mai cere la baie de două ori și la apă o dată, până să adoarmă. Eu mă apuc să scriu acest text, iar ta-su care vine, între timp, lângă noi în pat, îi șoptește, fără nicio legătură cu postarea mea și totuși conectat telepatic cumva: Ce faci, contorsionista mea?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s