O Duminică aproape perfectă

Nimic nu e perfect. Și totuși există momente aproape perfecte. 99% perfecțiune. O după amiază de weekend când mâncarea iese delicioasă, poate chiar și identică cu ce arată fotografia (vezi Mazi), un joc cu copiii când conectarea este caldă și reală, o seară cu iubitul când apropierea este magică (sau, cel puțin, sexul), o prezentare la client, ba chiar și un text care curge firesc, din suflet și printre degete. Pardon, printre taste.

Aș zice că duminica asta a fost aproape perfectă.

IMG_3574

IMG_3575IMG_3576

Copii-Noi doi-Zăpadă-Sanie-Haine groase-Mere multe-Gogoși multe-Veselie-Muntele Roșu

Eu am zis să ducem copiii o zi la zăpadă, nu trei, nu șapte, o zi, fără cazare, fără mâncare (poate doar la pachet), doar derdeluș să avem în fața ochilor. Și a picioarelor. El a verificat AccuWeather, această aplicație indispensabilă ieșirilor spontane, a confirmat ieșirea și atunci am ieșit. Fetele s-au uitat la Totoro, pentru a 5-a, a 6-a oară, nu mai știu, au mâncat, aproape s-au săturat, le-am luat paste la pachet, bun, perfect. Pe drum au adormit când și cum au putut, am ascultat povești, muzică mai încet, muzică mai tare, „că nu se aude aici în spate”, ba Les Elephants Bizarres, ba Macklemore, eu am citit din Juniper, el a condus, totul a mers că uns. Am ales să mergem în Cheia, știam noi un derdeluș, o vale în spatele unei pensiuni. Am aflat însă că derdelușul nu mai e accesibil, ne-am uitat pe drum în stânga, pe drum în dreapta, ba era un gard, ba nu era destulă zapadă, apoi el a propus Muntele Roșu, acolo ne-am dus. Am urcat cu mașina (se poate urca, lejer, pe două picioare și poate chiar pe două bețe), mai erau încă vreo zece mașini, am luat copiii și ne-am dus la săniuș. Zoe și-a urcat singură sania o dată, de două ori, de vreo douăzeci de ori și s-a tot dat, nu până când a înghețat, dar până când i-am  propus noi să o luăm pe drum în jos, să ne plimbăm, să le lăsăm să alunece singure, acolo unde era loc de alunecat. Milla a avut un start mai greu, dormise mai puțin, a plâns, a stat în brațe, până când s-a calmat și a urcat și ea pe sanie. S-au așezat, una în față, una în spate și s-au tot dat, au și picat, până când au prins ceva mai multă viteză și au picat, mai serios, cu capul în zăpadă și cu sania peste ele. Atunci Milla, vehement și hotărât, a refuzat să se mai dea pe sanie. După aceste momente petrecute în patru, ne-am separat, eu cu domnișoara mică pe jos, el cu domnișoara mare pe sanie și ne-am întors agale, înapoi în parcare. Drumul a fost plăcut, Milla a vorbit mult, m-a întrebat de călătorii, de zăpadă, de lupul din pădure, m-a întrebat ce facem dacă se întâmplă acum un cutremur și cade un copac pe noi. Jumătate de oră am vorbit despre noi și despre viața din jurul nostru. Ea m-a ținut mereu de mână și eu am mers la pas cu pasul ei. Cerul avea culoarea apei din Grecia, zăpada strălucea cu ajutorul razelor soarelui. Era perfect, eram îmbrăcate potrivit, ce mă bucur că am mai trăit o zi așa frumoasă.

IMG_3583

IMG_3585

IMG_3589

Să fi trecut două ore, două ore și jumătate, după care am mai stat puțin la derdeluș, fetele și-au mâncat pastele, noi ne-am mâncat merele și cu burta plină, am plecat. La întoarcere, același drum, puțin mai aglomerat, dar fără probleme, fără stres, fără țipete. Acasă, am făcut gogoșile promise, cu făină albă, cu făină integrală, cu ce aveam, fără zahăr, ornate cu miere și dulceață. Ce viață.

De ce n-a fost, totuși, duminica perfectă?

  • din cauza duratei drumului. Drumul e bun, autostrada spre Ploiești e încă funcțională, e sigură, de la Ploiești la Cheia poți să te bucuri de ce vezi pe fereastră, în ciuda serpentinelor, dar sunt, totuși, 2 ore de drum. 2 ore dus, 2 ore întors.
  • din cauza filmului pe care l-am ratat. Plănuisem să mergem de la ora 20:00, la MTR la Porororca. N-am mai apucat. Și nici mai târziu. Îl vedem cu altă ocazie, desigur.
  • din cauza orei la care au dormit fetele. Pentru că azi, ca și în alte zile de altfel, nu toate, au adormit greu. Cu cât adorm mai greu, cu atât durata lor de somn e mai scurtă, (de multe ori se trezesc odată cu oprirea motorului), cu atât se trezesc mai neliniștite. Iar liniștirea, evident, durează și ea mai mult. Asta e. Uneori chiar și o oprire la benzinărie, planificată sau nu, le scoate din ritm.

Dincolo de politică, de Guvern, de Australian Open, de plasticul de pe margine, mi-a plăcut Duminica noastră 99% perfectă, mai mergem, bani de motorină să existe și haine groase. Mai ales mănuși.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s