E greu să găsești un mix bun

M-a întrebat de curând o fată misterioasă și mereu pusă pe fapte bune, ce cred eu că e important în educația copiilor mei, cum vreau să îi cresc, cum m-am gândit că o să îi cresc încă de când creșteau în mine. Mă mai gândisem la aceste lucruri, până să rămân gravidă, după ce am rămas gravidă, după ce am născut, mereu m-am gândit. Mi-am căutat în inimă și în minte niște idei, niște valori și am și scris despre ele la un moment dat. Am scris despre bunătate, empatie, răbdare și poate alte câteva.

De data aceasta m-am gândit mai bine. Și am realizat că e nevoie de o combinație simplă, de două lucruri. Două lucruri, care desigur, vin din bunătate, iubire, empatie. Dacă reușim să îmbinăm aceste două lucruri, firesc și armonios, cred că o să reușim să creștem niște copii buni, puternici, prezenți, echilibrați, conștienți. Așa sper.

Un mix între puterea exemplului și puterea observației

Astfel că, în calitatea noastră de părinți, eu îmi doresc să punem „piatră peste piatră” cum zic fetele în cântecelul lor de la grădiniță, să punem exemplu bun peste exemplu bun și o observație nepărtinitoare peste o observație reală, autentică.

Despre ce poate fi puterea exemplului

Să putem să fim pentru copii un exemplu bun în dragoste pentru oameni, în dragoste pentru noi și pentru ele.

Să fim un exemplu de voie bună, de poftă pentru călătorii și teatru, de plăcere pentru film, pentru carte, pentru mers pe jos.

Să fim un exemplu bun de grijă pentru natură, pentru animale, pentru iarbă, pentru copaci și toate florile din lume.

Să fim un exemplu bun de ascultare și atenție, de îmbrățișare.

Să fim un exemplu bun în stabilirea priorităților, în alegerea hainelor, în alegerea decorațiunilor, în alegerea alimentelor.

Să fim un exemplu bun în exprimarea emoțiilor, a dorințelor, a vulnerabilității, a deciziilor asumate și a responsabilităților.

Să fim un exemplu bun de pasiune, de consecvență, un exemplu de atenție pentru detalii, pentru mari, dar și mici reușite.

Nu suntem și n-o să fim mereu un exemplu bun. O să ne vadă și strigând unii la alții și în grabă, și furioși și fără timp și mâncând lucruri nesănătoase, așa cum se și întâmplă uneori, dar aș vrea să cred că aceste lucruri pot fi înțelese la un moment dat, pentru că de fiecare dată le voi exprima sau le voi explica ulterior cu sinceritate, cu tot adevărul și din toată inima. Ba chiar și cu toate scuzele, dacă e nevoie.

Despre ce poate fi puterea observației

Să fii conștient de prezența copilului tău. De anii pe care îi are și de ce poate face la acea vârstă, fără să fie condus, obligat sau păcălit, să vezi reacțiile lui, momentele când se supără cel mai tare, cele în care se bucură cel mai mult, ce fel de senzații îl copleșesc și care sunt cele pe care le stăpânește cel mai bine, fără să vrei să îl compari sau să îl schimbi.

Să fii atent la jocurile lui, la cele pe care le inițiază mai des, la jocurile pe care le inițiază acasă sau în parc. Să observi ce îi stârnește imaginația, ce îl determină să ia o decizie, cum se joacă dimineața sau seara, cum îi invită pe alții în jocul lui, cum se lasă condus de jocul altora sau cum îi conduce pe alții în ritmul lui.

Să fii atent la cărțile pe care le preferă, de câte ori vrea să le citească, de ce vrea o anumită carte sau poveste de atâtea ori, să îl asculți când îți povestește cărțile pe care i le citești.

Să îl asculți cu ochii în ochii lui, nu în telefon sau la sora/fratele lui, să îi asculți supărările și simptomele, să îi asculți țipetele și nevoile, să îi asculți veselia și curiozitatea, care se manifestă atât de diferit și totuși atât de similar la fiecare copil.

N-o să putem să îi observăm mereu. Pentru că nu putem. Pentru că și noi avem nevoie să fim observați de alții, să observăm pe alții la rândul nostru. Dar când suntem alături de copii, fizic, păi atunci să fim. Eu mă bucur când văd conexiuni între comportamentele și poveștile lor și pot să fac legătura între anumite momente. Iar când nu văd anumite lucruri, când uit, când nu vreau să văd dincolo de preferința unui copil pentru prea multă pâine sau dincolo de neascultarea de a purta centură, încerc să las pe altcineva să îmi ia locul. Să respir adânc. Că degeaba strig o dată, de două ori, de cinci ori. Strigătul meu e o lipsă de observare a copilului.

Ca să putem avea aceste două puteri, pe rând sau împreună, cu toții avem nevoie de iubire, de bunătate și empatie, așa cum ziceam, dar și de timp. De un timp, nu de mult. O oră pe zi sau patru pe zi pot fi egale, din punct de vedere al calității.

Priviți, observați și fiți exemplul pe care vreți să îl vedeți în lume copiii voștri. Până și la The Power of Storytelling, de care tot zic mereu, au venit oameni din colțuri diferite ale lumii, oameni cu mai multă experiență în privit și în povestit și ne-au îndemnat să privim, să observăm. Căci doar așa putem înțelege.