Cum am convins un copil să probeze rapid trei costume de schi

Mă joc cu fetele oricând. Când vor să ne ascundem, în parc, jocuri cu roluri, cu personaje din povești, reale, inventate, orice. Îmi place să fiu cu ele. Sunt si seri pe care nu ni le petrecem impreuna. Ba un film in doi, ba o iesire cu prietenele, ba cursul de storytelling. Dar de obicei seara suntem toti 4 pe baricade. Iar la jocuri, citit, gatit, eu cu ele la pachet. Fără telefon, fără întreruperi. Încerc să dau rost unei zile, din cursul săptămânii, de la finalul ei, cu joc, teatru, cu prezența mea și orice activitate care ne conectează inimile frumos și autentic. Cel mai eficient joc uneori, distractiv pentru ele, dar mai ales eficient pentru mine, este atunci când încerc să le pun să facă ceva, într-un moment anume. Să strângă jucăriile,  să se spele, să probeze o haină. Pentru ca dincolo de regulile care exista si pe care de cele mai multe ori le respecta, mai greu, mai usor, in special in zilele cu pace pe pamant si planete aliniate, sunt momente cand refuza sa faca un lucru. Din orice motiv, nu stiu exact care si pot sa treaca secunde sau zile pana sa aflu. Asa ca revin mereu la joc.

Azi am adus acasă 3 costume de schi de la verișorul lor. Erau pentru Zoe, iar eu chiar voiam să le probeze, să văd ce se potrivește dintre cele trei. Mai ales ca urma sa plecam in ziua urmatoare, ghici unde, chiar la schi. Ea, nimic. Îmi zicea: mai târziu, mai peste 5 minute, mami, după ce fac pipi, după ce termin desenul. Apoi am descoperit că una dintre geci semana foarte bine cu cea a unui coleg de la gradinita. I-am zis treaba asta, fara succes. Radu mi-a zis urat totusi rabdare, a iesit din camera, iar eu am inceput sa ma gandesc la o metoda de convingere prin joc. Uneori jocurile nu au in centru activitatea in sine, jucam ceva doar ca sa ne conectam, ea sa rada si sa accepte ce nu vrea sa accepte din prima. De multe ori ma distrez cu ea, alteori nu imi iese si vreau doar pe ea sa o fac sa se simta bine. Dar de fiecare data, ma las ghidata de ea. Fie ma pune sa mă prefac ca nu vreau sa fac ceva sau ea nu face sau eu sunt altcineva, inventeaza un personaj, imi cere sa fiu doctor, educatoare, oricine. In functie de supararea pe care o are sau de ce i se intampla, observ ca ii place sa joace totul, un moment, o persoana, o reactie, ca sa scoata toate emotiile afara, sa se descarce, sa imi povesteasca in felul acesta, sa ma puna in tema cu ce simte ea sau ce i s-a intamplat. Pana acum insa, n-am pus-o eu sa fie nici un personaj. Sau nu i-am dat nici rol cu care sa imi ating fix obiectivul.

În seara asta i-am zis direct. N-aveam timp de pierdut. Hai să ne jucăm așa: tu te îmbraci cu primul costum, iar eu mă prefac că ești Rareș (colegul de la gradinita). Apoi i-am zis, tot direct: îmbraca-te cu al doilea și eu mă prefac că tu ești dezbrăcată, că nu te văd în costum. I-am zis să se prefacă și în Hugo de la care a luat hainele și tot așa – se distra, eu vorbeam cu aceste personaje, dintre care niciunul nu era ea. Și îi plăcea așa de tare, că mergea și la ta-su și se lăuda cu costumele. Nu-mi venea să cred. Cu tot cu siguranța și încrederea pe care le acord jocului, eram uimită de această răsturnare simplă și firească, venită dintr-un joc sau mai degrabă o propunere sinceră și asumată, generata de imposibilitatea altei solutii. A mai zis ea la un moment să ne prefacem că probează costumul, dar de fapt să nu îl ia, daar cum asta nu prea ma ajuta, am rugat-o să revină la propunerea mea. A acceptat din prima. Și vorbeam în franceză, în limba verișorului și vorbeam tare sau ne căutam prin camera, eu întrebam mereu de ea, unde e Zoe, fata mea. După ce a probat tot, a ales varianta de măsură potrivită, mi-a zis că acum revine și va fi din nou Zoe, să îi pun rochia de Albă-că-Zăpada și fiind relaxată și bine-dispusă s-a oferit să își facă și bagajul pentru plecarea noastră în vacanța de schi, cu tot ce are nevoie.

Păcat că e greu să o ții tot într-un joc. Păcat de oboseala și nesomnul meu, cum e cel de acum, căci dacă m-aș odihni mai mult, ce chef de joc și mai bun aș avea.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s