O dimineaţă cu Milla

Mă trezesc, ea încă doarme. Zoe vorbește tare pe hol, îl strigă pe Radu, face pipi, face de toate. Ea nu se trezește. Nici nu se mișcă. Stă perpendicular pe mine, cu capul în picioarele mele, în timp ce picioarele ei sunt cumva încolăcite sub fund. Eu stau în poziția mea plictisitoare cu capul la perete, nemișcată, să nu o trezesc. Când mă întorc, se întoarce și ea. Mă caută cu capul, și-l bagă în burta mea. Miroase a bebeluș deși are 2 ani. Miroase și a căldură și a somn și a sănătate. E mică și totuși lungană, e slăbuță parcă, dar are niște pulpițe perfecte. Ține o mână la piept și una lângă capul meu. Respiră ușor, sacadat, deși acum 2 zile se îneca din cauza mucilor. Deschide un ochi, mă vede, se împinge și mai mult în mine. Mai doarme încă vreo 15 minute. E mai mereu cu fundul în sus, i se vede scutecul prin pijamaua albă cu floricele. Când n-o mai purta scutecul, o să îi rămână o fărâmă de funduleț. Are niște gene întoarse minunate. Genele ei o să cucerească lumea. Zoe mă strigă din când în când, Radu îi spune că nu poate să între, să nu o trezească pe Milla. Aș ieși la ea, dar nu vreau nici să plec, să se trezească singură. De obicei se trezește prima, ea ne scoală pe toți. Dar când doarme mai mult, vreau să fie cineva lângă ea la trezire. Că la somnul de prânz, de obicei nu e nimeni. Și începe să ne strige. Acum nu strigă. Nu zice nimic, mă ia în brațe, așa cum mă ia Radu când apucăm momente în doi într-un pat, pe o canapea, oriunde. Mă strânge de gât, de cap, mă mângâie pe păr, uneori se joacă cu părul și pe mine mă cam doare, îi zic, ea tot caută să îmi facă ceva. Vine cu nasul în nasul meu, își lipește obrazul de al meu. Nu îmi vine să cred cum ea știe că atingerile astea la ora 9 dimineața sunt exact ce trebuie. Sau ce ne-ar plăcea tuturor. Se urcă peste mine, stă ca într-un Marsupi, dar pe orizontală. Cred că mă iubește. Zoe a plecat la grădiniță, nu mi-am luat la revedere. În fiecare zi vreau să ne pupăm și să ne îmbrățișăm la plecare. Și la sosire, desigur. Uneori însă nevoile copiilor cred că pot fi sastifăcute pe rând. Să se simtă unici. Pentru că sunt.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s