Prima dată în Thassos

Am fost pentru prima dată în Thassos și s-ar putea să mai mergem. Pentru că a fost frumos, plăcut, apa curată, mâncare bună, care nu costă mult. Nu costă așa cum costă mâncarea în Creta unde am fost anul trecut. Mă arunc oricum să zic că mâncarea în Grecia e bună cam peste tot. Există doar variațiuni pe temă și locuri cu mâncarea și mai bună. Sau cu ingrediente locale. Sau așezate pe farfurii din ceramică, manual pictate. În rest, e bună peste tot, nu mori de foame sau de poftă.

Iar acum când am fost pentru prima dată în Thassos, cu copiii noștri și cu copiii prietenilor și părinții lor, ne-am simțit tare bine. Așa cum e orice vacanță cu copii, cel puțin ale noastre, și amuzante și distractive și te bucuri de două ori și pentru voioșia din ochiii copiilor tăi și pentru veselia din ai tăi și e și haos și oboseală și uneori plâns (de neadormit copiii, same old story), dar de fiecare dată e un sentiment de apartenență, de validare, de iubire, că ești cu ai tăi, că faci lucruri cu ei, că oricum ar fi, sunteți împreună. Și am fost împreună cam peste tot, mai puțin în după-amiaza când am fugit doar eu cu Maria în Theologos (capitală europeană în anul nașterii surorii mele, adică 1979) pentru ulei, măsline și săpun și am ajuns să vizităm Muzeul lor Folcloric și mai puțin în serile în care stăteam și citeam singură pe marginea piscinei. În rest, mereu laolaltă, în apă, pe plajă, printre și pe stânci, pe nisip, pe străduțe, am înotat, am râs, am mâncat, am urcat și am coborât și am transformat orice plimbare și activitate și joacă într-o amintire.

Din prima zi, ne-a ieșit cumva spontan un plan. Dimineața să fie pentru plajă și apă de mare și după-amiaza, după somn (mai mult al copiilor), să fie pentru sătuce, taverne, plimbări. Piscina din curtea vilei se integra in program cumva și la mic dejun, în timp ce noi ungeam untul pe pâine, copiii se bălăceau în apa lor bleu, aceeasi piscina îi atrăgea pe copii și după prânz, cu ochii lor rotunzi și plini încă de somn, când noi căutam pe harta spre sat, ei căutau mingiuțe pe sub apă. Și planul acesta ne-a dus prin vreo 4 sate și cam 5 plaje. Nu aia cea mai renumită, Paradise Beach, unde nu prea am mai avut timp fizic să mergem, dar nu ne-am impacientat, pentru că, sper, Thassos nu pleacă nicăieri. În rest celelalte plaje testate au fost Metalia, San Antonio, Tripiti, Aliki, Limenaria, Arsanas.

Arsanas, undeva foarte aproape de Mănăstirea Sf Arhanghel Mihail, la care ajungeai pe un drum forestier, printre pini, un drum destul de accidentat, care te ducea de fapt către 2 plaje (una cu umbrele, șezlonguri și restaurant, cealaltă fără nimic altceva decât oameni dornici de apa și soare, neamenajata, fără restaurant) mi-a plăcut cel mai mult pentru apa și priveliștea din jur, inclusiv pentru drum. Noi am ales variantă cu umbrele, ni s-a părut că e soarele e cam puternic în ziua aia, la oră aia, și deci am stat pe plajă mai mică și aglomerată și tot cu pietre. Iar faptul că înainte de plecare, după ce intrasem deja cu copiii, am intrat și singură și m-am dus în adâncuri, cum zice Zoe, a fost super.

Şi la Tripiti mi-a plăcut, e plaja mai lată, apa e la fel de curată, sunt pietre și aici, copiii au folosit încăltăminte specială direct de la Maria, de pe ma-na.ro, cred că ne-ar fi trebuit și nouă, căci am stat cu ei în apa, aproape cam atâtea ore cât am stat acolo.

Restul plajelor pe care le-am testat noi, aș zice că erau și mai mici, una dintre ele cu apă cam murdară și plajă cu ceva cam multe gunoaie pe jos. Pe de alta parte, am ramas cu amintiri tare frumoase de la barul de langa plaja San Antonio unde am mancat bine si copii s-au jucat cu mingi, trantiti pe jos, cu fundurile pe jos.

La cea mai faimoasa plajă, se pare, și cea cu nisip și apa mică mică până departe, Paradise Beach, cum ziceam, n-am ajuns, dar cred că în apa asta de aici ar fi stat toată ziua. Data viitoare.

Iar când nu eram la plajă, eram prin plimbări, prin sate precum: Theologos, Kazaviti, Panagia, Kastro prin care apucăm să ne plimbăm pe străzi, cu popasuri în magazine sau opriri la privit alți copii sau privită viață grecilor, cum s-ar zice, care stăteau în față porții, în față restaurantului, pe o bancă, pe o treaptă, pe orice, o salutau invariabil pe Milla care îi cucerea pe toți, o auzeau pe Zoe cum strigă, cântă, vorbea, aproape nonstop, le zâmbeau băieților blonzi puși pe caratat, urcat, escaladat. În fiecare sat luăm cină, masă principală a zilei, prilej de alergat pentru copii, de mâncat pentru părinți, mai în tihnă, mai pe fugă (și totuși mai în tihnă decât anul trecut în Creta, aveam să observăm noi pe drumul de întoarcere).

În Kastro, cel mai vechi sat de pe insulă, cocoțat între munți la vreo 450 de m înălțime și înconjurat de niște prăpăstii care pe cât de spectaculos arată în fotografii, pe atât de periculoase sunt inimii, am descoperit numai case părăsite, nelocuite, un peisaj rupt dintr-un film apocaliptic, melancolic. Mă uităm la case, care se pare că uneori mai sunt folosite în weekend și mă gândeam, oare ce sărbători găzduiesc ele aici pe picior de plai, pe o gură de rai, în vârf de munte, cu capre și oi care pasc libere și nestânjenite. În Kastro, despre care am primit recomandare tocmai de la doamna care făcea curățenie în cameră noastră, am urcat la biserică încă funcțională și am poposit la masă la taverna lui Kostas și ea funcțională. Am mâncat tzatziki, că de fiecare altă dată și o brânză caldă cu ulei de măsline și am gustat și dintr-una cu miere, tare bună a fost asta, copiii s-au jucat, au alergat și aici ca și în tot restul satului, de ne stăteau inimile în loc, o să vedeți în poze, a fost o plimbare memorabilă. Trăiască Manduca în care am purtat-o pe Milla, căci a fost destul să țin pasul cu zurlia de Zoe care se cățăra peste tot și voia ea să știe cum e dincolo, cum e dacă pică, cum e dacă se lovește cu capul de o piatră, dacă multe, dacă detoate, voia să știe totul. Iar eu îi răspundeam la fiecare, cu mintea ta mai mult rațională.

În Panagia, alt sat cocoțat între munți, dar de data asta doar la 300 de m, am făcut mici cumpărături, magneți, nu și ulei Sotirelis, aici fiind fabrica renumită și veche care îl produce, manual și presat la rece, pe care însă noi l-am luat din Theologos, am luat niște vase mi-nu-na-te din ceramică, dintr-un magazin cu o doamnă la fel de încântată ca și mine, pentru că aș fi cumpărat și jumătate de magazin. Nu știu dacă încântarea ei venea de la alegerile mele, sper ca așa să fi fost ea oricum, mândră de ce are de oferit și de relația cu clienții. Și înainte de shopping, am urmat cursul apei până mai sus, iar după apă, drumul ne-a dus la casa cea mai fotografiată din sat și apoi spre o tavernă unde am mâncat o  carne bună și indubitabil, combinația tradițională de iaurt cu castravete.

În Theologos, am ajuns de două ori, o data în formulă completă și altă data, doar cu dragă mea Măria, cu care am cumpărat mult ulei, săpun, măsline. Ne-am plimbat așa agale, am descoperit  Muzeul Folcloric pe care l-am și vizitat și am ascultat poveștile ghidului de acolo, datate și documentate și emoționale (ne-a sfătuit cu patos să nu uităm să ne ducem copiii la bunici, să afle despre tradiții, obiceiuri, povești de demult, să își cunoască identitatea, neștiind că noi nu mai avem bunici din ăștia, și nici copiii noștri, dar am rămas cu îndârjirea lui din voce), am fotografiat, am cumpărat fețelor 2 pietre desenate și două inele decorate, probabil nu de copii, dar de alte două mâini pricepute, apoi am stat la un frappe în timp ce așteptăm mâncarea pentru Radu la pachet, dar pe care au mâncat-o rapid copiii, apoi am mărit pasul, am urcat plăsele în mașină și ne-am întors la familii.

În Kazaviti, casa vinului, satul vinului, am ajuns cam târziu, cu marea pe o parte și muntele pe cealaltă, plimbarea a fost mai scurtă, n-am apucat nici biserica să o vedem, nu era luminat drumul, dar șederea la cină a fost mai lungă, la o tavernă cu multe mese așezate în jurul copacului. Copiii s-au distrat și între ei și au distrat și niște clienți francezi, mai ales Milla care a simțit admirația și a început să danseze, să vorbească, să se strâmbe și apoi Zoe care a simțit probabil invidia, iubita de ea, și s-a alăturat spectacolului, timp în care eu l-am privit, le-am lăsat, le-am așteptat să încheie și să vina la încă o pâine cu tzatziki sau doar la castravete cu brânză. Frumoasele mele dragi. Printre casele din piatră, ușor amorțite care păreau și ele cam părăsite, copiii aceștia 4, două fete și doi băieți, erau chiotul din jur.

Am mai fi vizitat noi, toată insula și toate satele, dar ce să faci mai întâi, când restul zilei e ocupat de somn, de urmărit bucuria sinceră și atât de plăcută de pe fața copiilor, de liniștit strigătele și țipetele lor la fel de sincere și totuși atât de obositoare, de înot și masă. Și de citit, căci am terminat cartea lui Sedaris și am reușit să mă apuc și de un nou Saramago, Intermitentele mortii. Stranie, superbă, cu propozițiile lui lungi, parcă totuși e bine că sunt lungi că să ai timp și de gândit la sensul cuvintelor și al morții, în cazul ăsta. Între sensul morții și al mării, m-am mai gândit, ca de fiecare altă data, la sensul plânsului unui copil, am ajuns la aceleași concluzii, dar parcă tot îmi lipsește ceva. Nu știu dacă o să mă împac eu cu mine și cu plânsul atât de vehement și stăruitor și de nervi și de cerut apă și mâncare și de cartea-aia-de-acolo și plânsul de oboseală și nesomn și plânsul de vacanță-aka-timp-liber-yay-doar-cu-părinții. Îmi e greu și mă pune și pe mine pe plâns și pe gânduri și poate dacă aș fi și eu într-o stare bună și cu pace în cap și în inimă, ar fi mai simplu. Căci întâmplător, într-o vacanță cu copiii, ai mai puțin timp de petrecut cu soțul. Doar dacă reușești să îl faci să fie mai mult. Și nu știu cum am făcut noi în Creta de am avut timp și de noi parcă mai mult, poate pentru că am stat 2 săptămâni, iar acum într-o săptămână, a fost mai greu. Recuperăm sper în Santorini, luna viitoare. Până atunci însă rămânem cu Thassos, unde așa cum spuneam la început, mai mergem.

Și drumul a fost ok, cam 10 ore și la dus și la întors, cu 2 popasuri de masă și nevoi, cu stat cel puțin jumătate de oră la fiecare din cele 2 granițe. Pe noi ne-a ajutat în drumul acesta cu copiii și CD-ul primit la  Social Media for Parents, cel al Mirelei Retegan, Jocuri se jucat in trafic se numește. A avut succes din ăla maxim, jocul „Sa inventăm povești” și „Ce avem în” au fost preferatele Zoiei și „Tiribam, Tiribum” al Millei. La cererea lor, le cam știm, aș zice, foarte bine. Ca să nu mai zic de cântecele, cele 3 de la final. 

Şi cazarea a fost ok, la Petra Natura am stat, în Limenaria, undeva în sudul insulei, într-un apartament încăpător, am fi putut avea canapea extensibilă, dar nu am avut, am stat însă într-o combinație de pat dublu și pat de o persoană și în rest, am avut decor autentic, cu localnici în jur, cu brutărie și supermarket în apropiere, cu parcare între pini, mic dejun variat și gustos (cu Nutella pe pâine pe ascuns), cu piscină curată și cu apa de 1,50 cred maxim, cu proprietar generos și amabil, Nikos îi zice, care îmi aducea smochine crude, apa, dulceața, proprietar de altfel și de vilă (cea de care zic) și de tavernă, cu mâncare și ea foarte bună. 

Și compania a fost tare bună, Maria și compania sunt tare plăcuți și dragi și veseli și fetele noastre i-au iubit pe băieții lor blonzi, fapt pentru care sper să repetăm figura. Mai ales că suntem pe aceeași lungime de undă la stil de mâncare, de plimbare, de cazare, de iubire și vorbire.

Iar cu Matei am sărit alternativ în piscina improvizată și impresionantă pe nume Giola, ceea ce m-a făcut să îl admir și mai mult.

Și cu mâncarea copiilor a fost ok, deși m-am cam luptat eu să le refuz dreptul lor, din naștere probabil, de a mânca, cât mai mult și des, chiar mereu, pâine goală. Poate odată o să fac un experiment – săptămâna pâinii goale și atât. Să vedem cât le ține. Am avut la mine blender și am tot blenduit shake-uri dimineața (cu banane, mere, pere, cereale și lapte grecesc), ba chiar uneori și la prânz, shake completat cu ceva mâncare de la mic dejun, cereale cu lapte, pâine cu unt și șuncă și cașcaval, pâine cu unt și dulceață, castraveți (pe care îi și luăm la pachet și erau numai buni pe plajă), brânză, măsline. Cam asta mâncau ei în prima parte. Pe plajă eram pregătită cu pepene sau cu struguri sau cu mere sau cu caju sau cu castraveți, cum ziceam, sau cu semințe sau cu altceva de la mic dejun. La prânz le-am tot făcut paste în cameră, mazăre o dată, de vreo două ori au mâncat brânză cu cartofi și roșii cu castraveți la două dintre restaurantele de lângă plajă. Milla cel puțin a avut un moment de intimate cu tzatziki-ul de pe o măslină și tare părea că îi place. După somn, orez cu lapte, lapte cu cacao, fructe, banane dragostea lor și piersici destule. Iar seară, masă noastră principală, Zoe adulmeca și apoi gusta și chiar mânca multe hamsii și calamar la grătar, brânză la grătar (halloumi) devorată de amândouă, la un moment dat și ceva carne sau tot brânză cu roșii și cam asta era tot. Am avut și dulceață de acasă și le-am combinat cu iaurtul cel mai gras. Nu știu dacă ele s-au îngrășat vreun gram în Thassos, dar cred că le-a plăcut ce-au mâncat, mai cu ochii pe sus, pe jos, mai din fugă, mai cu chef sau fără, cu ultima resursă înainte de somn. Înafară de pâine goală all the way, mi-am setat pentru vacanțe foarte mici așteptări. Ba chiar le-am lăsat cu cartofi prăjiți pentru prima dată căci tot au cerut, cu halva sau înghețată oferită la desert de la restaurant. Acasă însă povestea e altă, înghețata e de casă, cartofii la cuptor, desi discuțiile despre pâine identice.

Jucării n-am luat decât de plajă, tot de la magazinul Mariei și vreo 6-7 cărți. Cărți întotdeauna căci tare le mai place seara să le răsfoiască sau după somnul de prânz sau oricând să se uite întâi ele și apoi să le citesc și eu. Dar nici că e nevoie de altele, pentru că apa, pietricelele, cățăratul, alergatul (și inclusiv brațele noastre) sunt activități suficiente și extrem de satisfăcătoare. Am văzut locuri de cazare sau restaurante cu locuri de joacă, frumoase, la unele se duceau, se dădeau 1 minut în leagăn și se întoarceau la tacâmuri, paie, alergat și tot așa. Cu cremă de soare le-am dat, +50 spf, dar tot cumva s-au bronzat, cu costum întreg au stat, deși le-am mai lăsat și golașe să prindă și ele o vitamină direct de la sursă.

Efharisto Thassos. Ne facem noi vacanțele mișto, dar și când locul e mișto, simt că trebuie să mulțumesc. Și culmea culmilor vacanțelor, Thassos nu e cel mai frumos loc de pe Pământ, dar iată că e pentru prima dată când scriu despre un loc, la o zi și jumătate de când m-am întors.