A fetelor, căci eu am mai fost. Și cum atunci când am mai fost, mi-a plăcut, am zis să le duc și pe ele. Și le-am dus acum 3 zile, într-un loc pe lângă Cheia, unde nu există semnal, dar există multă iarbă, multă pădure, multe oi, multe pârâuri (sau de fapt e unul singur). Multă natură. S-a întâmplat într-un weekend în care Radu era plecat și chiar de n-ar fi fost, nu cred că l-aș fi convins să se încumete în acest tip de aventură, căci nu-i place. Eu convinsă însă de puterea muntelui și a cortului și a naturii, am luat fetele de-o aripă, le-am urcat în mașină și după 3 ore de voie tare bună, de cântece, de serpentine, morcovi și banane la pachet, de animale pe drum forestier admirate cu geamurile larg dechise, am ajuns în locul despre care Corina și Andrei îmi povestiseră. Cu cort și saci și saltele și tot ce ne trebuie împrumutate de la Maria, ne-am instalat în poiană, la umbră (detaliu important), ne-am scos bagaj, ladă frigorifică, și ea împrumutată, apă, mâncare și am început să ne împrietenim cu gazda. Am făcut un drum la pârâu, am intrat prin pădure, le-am cărat pe fete în brațe când pe rând, când în același timp, le-am dat la prânz mâncarea de acasă, una a făcut pipi pe frunze, altă în scutec, a început totul foarte bine. Erau extrem de încântate. Ba chiar Zoe revenise la epoca îndelungată a lui „de ce”. După care s-a făcut ora de somn. Nedormite pe drum și trezite de dimineață, din proprie voință, am zis că o să fie simplu. Aș vrea să spun, cu mâna pe inimă, că n-a fost simplu deloc. Ba chiar a fost cea mai chinuitoare (ne)adormire a copiilor din viața mea. Întâi au vrut amândouă la somn, apoi Zoe a mai vrut mâncare, a țipat o dată, de două ori, de sute de ori, hai atunci să ieșim, dar nu voia să se încalțe, se udase deja la pârâu și am zis eu în capul meu că o oră desculță prin iarbă e deja destul. Ea s-a supărat, apoi i-am zis că nu mai ieșim. Zic asta e, e de fapt oboseală, nimeni nu mai mănâncă nimic, dormim. Le-am băgat în cort, s-au jucat cu sacii, mai săriseră și cu o oră în urmă pe saltele, au sărit și atunci, s-au jughinit, împuns și împins, le-am lăsat, că așa se întâmplă și la somnul de seară, aproape în fiecare seară. Apoi am văzut că tot nu se liniștesc, am început să le zic și eu să se așeze, le-am luat în brațe, la Zoe nu stătea sacul cum trebuie, Milla ba voia în brațe, ba nu, apoi striga Gata, Gata, nu știam exact ce e cu Gata ăsta. Gata cu cortul, cu somnul, cu ce. După vreo oră și jumate aproape de chin, am ieșit. Am zis asta e, nu dormiți, deși pe mine mă cam luase somnul, atunci stăm și ne mai plimbăm. Când să ies, deja lumea, restul adică, se băga la somn. Aoleu, deci trebuie să mai încerc și eu. Am mai mâncat ceva, Zoe foarte puțin (aha, deci chiar nu îi era foame mai devreme), Milla s-a distrat cu o cutie de smântână de 500g, apoi a picat de câteva, chiar multe, ori de pe scaunele mici ale băieților, am mai spălat un strugure, Zoe intra și ieșea din cort, ne saluta, iar pleca. Deja toți dormeau. Ele iar mârâite. Buuun. Deci reluăm. Ne băgăm în cort, în saci, în brațe, pe după gât, pe după pătură, nimic. Nimic încă vreo oră și ceva când răbdarea mea nu mai exista. Mi-am zis în gând că îmi ajunge, le-am zis și lor căci nu cred că mai venim cu cortul, căci oboseala lor mă obosește și pe mine.
„Mami, dar ție îți place muntele?” întreabă Zoe.
Îmi place, îi zic eu.
„Dar nu-ți place când nu dormim noi la munte?”
Cum le știe fata aceasta pe toate și cum îmi zice că n-o să doarmă nici acum, sâc. Și nu, n-au dormit nici atunci. Și apoi le-am încălțat iar și ne-am mai plimbat prin pădure, pe lângă pârâu, pe drum, pe iarbă, cu una de mână și cu una în spate. Se bucurau de tot în jur, deși Milla stătea să adoarmă, Zoe culegea flori, sufla în păpădii, eram sigură că o să îi placă.
După care, extrem de sinceră să fiu, nu mai știu zău ce-am mai făcut, de a venit vremea iar să le culc. Începuse Zoe să țipe, din nou, și eu deja nu mai puteam. Undeva pe la 7 jumătate sau poate puțin mai târziu, am intrat iar în cortul încăpător unde au țipat pe rând și împreună de-or fi crezut oamenii cu care eram că le fac ceva. A fost greu. Adormiseră și înafara sacului cumva, Zoe era desculță, Milla fără căciulă. Eu nu știam exact dacă le-ar fi fost frig așa sau nu. Am plâns de supărare și de nervi și de nu știu ce aveam. Probabil aveam așteptări prea mari. Probabil pentru că eram doar eu cu ele. Probabil era doar noutatea, aerul de munte, nu știu. Probabil lipsa somnului lor chiar e cea mai mare dilemă din viața mea. Dincolo de dulciuri cu sau fără zahăr, ora de masă și alte aspecte, somnul e tough job. Și tocmai când zic că nu o să mai am așteptări, atunci se întâmplă să pierd răbdarea, calmul, liniștea. Și zilele sunt diferite. Pentru că uneori adormim, toate 3, atât de repede și bine și cu poveste sau cu cântec și cu mângâiat sau cu orice ne adoarme ușor, alteori e jale, jale de-ți vine să te ridici și să pleci. Să fi plecat singură în pădurea aia îmi venea.
Oamenii au mai făcut foc, mâncare, tocană, au băut, au fumat, și eu la fel. Și ce le-ar fi plăcut și fetelor să stea la foc, să se joace cu lanternele pe care chiar reușisem să nu le uit. Am zis asta e, m-am culcat, eu am cam înghețat de frig, ele nu prea, aveau picioarele calde, le-a fost bine, Zoe s-a trezit la 5 pentru un pipi, Milla pe la 7 să mă pună să îmi dau gluga jos, ceva nu i se părea în regulă, draga de ea, apoi la 8 eram toate în picioare. Ele gata de joacă, de chițăit cu Chira și băieții, de plimbat printre oi, de mâncat. Ne-am mai plimbat, copiii au mai făcut ciorbă din apă și pământ, s-au prăfuit la locul de foc și-apoi când toți au fost gata (norocul meu cu băieții care mi-au asamblat și strâns cortul și saltelele), am urcat inamicii somnului în mașină și pe drum au sforăit duși. De fapt n-au sforăit deloc, dar au adormit atât de adânc, de mă simțeam răzbunată.
Țin să mulțumesc neapărat îngerului, Domnului, oricui m-a ținut trează și aptă de drum, îmi simțeam capul ca o piatră, una mare sau mai multe mici care se tot ciocnesc. Și totuși, printre pietrele acestea, începeam deja să mă gândesc la următoarea ieșire cu cortul. Una care sper să nu se mai împartă doar între încercări de a culca copiii și plimbări prin pădure.
#youeitherloveitorhateit
anașimaria 