Țipete de libertate

Fetele mele țipă mult.

Așa sunt ele, țipă de bucurie, de supărare, oricând. Mă deranjează când țipă când vor bolul rapid, când vor să citim ceva anume, când țipă una la cealaltă. Și le zic. Dar știu și de ce țipă în momentele astea și că nu se vor opri decât după un somn, o mâncare, un plâns sau o îmbrățisare. Poate mai multe. Mă deranjează când țipă când pe mine mă doare capul. Simt țipetele lor până în creierii obosiți. Și le zic. Uneori se opresc, alteori nu. Mă deranjează când țipă într-un restaurant aglomerat sau pe scara blocului. Mă deranjează pentru că știu și văd că îi deranjează pe alții. Așa simt. Și le zic. Ceva sigur înțeleg. Iar când nu se opresc, încerc să înțeleg și eu de ce. „Te aud cum țipi atât de tare, cred că ceva nu-ți place”. „Când te aud că țipi atât de tare, mă supăr și îmi vine să țip și eu”. „Te rog să vorbești mai încet”. „Te rog să ceri pâinea mai ușor”. „Nu pot să te las să țipi acum sau aici”. La restaurant am putea pleca. La hotel, pe scara blocului, la somn, pot aștepta. Când țipă una la alta, le spun din nou cum mă simt. Ceva sigur înțeleg. Peste ceva timp, Zoe mă întreabă dacă m-am supărat. Cât de mult, dacă m-am supărat pe ea. Îi spun mereu că nu mă supăr pe ea și de ce. Că sunt momente când simt că nu e bine ce face, când eu nu mă împac cu starea mea și a altora. Lui Radu nu îi place mai deloc când se întâmplă. Dar așa e. Asta e. Copiii țipă și dacă țipă acum, nu înseamnă că vor țipa și la 15 ani într-un restaurant aglomerat. Vor înțelege până atunci cum e cu respectul, pentru că eu le-am respectat când le-am vorbit sincer și blând despre asta. Și sper să înțeleagă regulile pe care vor simți să le înțeleagă. Psihologii zic că astfel de copii se vor adapta greu. Și eu cred că le va fi greu. Dar cu cât vor crește copii care au fost tratați cu respect, le va fi de fapt mai puțin greu. Și fetelor mele și tuturor.
Țipă și când nu le convine ceva. Asta nu mă deranjează. Deși creierii obosiți au și ei limita lor. Uneori o fac furtunos și înflăcărat și mult, alteori scurt și la obiect. Milla mi-a luat lingura, Zoe i-a luat jucăria, tati m-a aruncat nu-știu-cum în pat, mami a zis că nu pot mânca pâine acum. Dacă țipă acum, vor țipa și peste 15 ani când nu le va conveni un job, o înjurătură, un președinte. Așa cred.
Țipă și când sunt somnoroase și nemâncate și frustrate și temătoare și când nu știu să spună asta în cuvinte. Mi-ar plăcea să o spună mai repede în cuvinte, dar se va întâmpla și asta. Mai des și mai clar. Dacă am început să aud „Mami, am fost supărată pentru că mi-ai tot zis nu”, nu pot decât să am încredere în continuare.

Țipă foarte tare și când sunt vesele. Când aleargă, când se împing, când se joacă. Țipă și când se pitesc la v-ați ascunselea. Să le zic oare mai clar cum e de fapt jocul ăsta? Mai bine nu. Țipă în leagăn, țipă când vine tuși, când vine Adi, când venim noi, când fac baloane de săpun, când se plimbă cu bicicletele. Doar când le plimb eu și ele sunt în spate, tac mâlc. Sunt altfel fascinate.

Cântă tare, râd tare, se bucură zgomotos. Sunt toate reacții naturale, firești, spontane. Mi-ar plăcea să cred că sunt libere. Sunt țipetele lor de libertate.