Nopțile cu copiii nu au fost niciodată la fel. La început am culcat copiii în camerele lor. Zoe a dormit întâi în sufragerie, apoi în dormitorul ei când ne-am mutat, Milla a dormit în camera căreia îi ziceam birou, iar acum dorm ori amândouă cu mine, ori fiecare cu câte un părinte. Ori la bunici sau cu mătușa, când suntem noi plecați. Dar de obicei cu noi în pat, între perne, cu sau fără broscoi, vulpe, iepuraș.
Am pornit cu acest gând ca noi să dormim în camera noastră, ei în a lor și pe parcurs am simțit că trebuie să ne alăturăm și seara la somn, nu doar ziua la râs, joacă, plâns și orice altceva. Nu știu dacă mi-am schimbat părerea când am observat că Zoe se tot trezea noaptea și adormea greu la loc și deci și eu adormeam greu la loc sau cand Milla se cerea alăptată, mângâiată, iubită la fiecare trezire. Și nu doar în momentul ăla, ci în fiecare secundă de dormit pe carne de om. Și mi-am făcut scenarii, cum să le adormim, că Milla dormea la alte ore și Zoe țipa, apoi Zoe dormea și Milla plângea și tot așa. Am început timid cu Radu care dormea cu Zoe în pat, apoi eu care o luasem pe Milla lânga perna și inima mea (și țâța), apoi am schimbat un pat, o saltea, ne-am așezat toți 4 pe ea, am testat vreo lună, fiecare dormea cum putea, eu cel mai greu fiindcă fetele loveau din picioare și Radu sforăia, dar după toate perioada asta, mi-a trecut orice teamă, cum că ar fi fost greu cu obiceiurile lor, cu adormirea lor împreună, mi-a trecut orice stres. Am tot întrebat mame cum dorm cu copiii lor, cum îi adorm, cum se trezesc. Din prima noapte când le-am culcat eu singură, era Radu la fotbal și eu mă înarmasem cu toata răbdarea, fără așteptări, de atunci mi-e un drag să le știu lângă mine. E greu, ca și orice altceva din viața cu #2copiimici, căci mă lovesc, una îmi dă un cap (în cap), una un picior, apoi alta mă trage de păr, vrea apă, vrea la pipi, apoi cântă, țipă, plânge, apoi vrea pătura peste picioare, apoi să nu fie atinsă, să nu simtă deloc pătura, apoi în sfârșit se liniștesc. Apoi vor o poveste (și în funcție de oră, o primesc sau nu), apoi se mai ascund după mine și râd și chicotesc amândouă, mă bucur când se bucură una de cealaltă, le zic totuși că e ora de somn și cumva se calmează. Adorm, adorm și eu cu ele de obicei și mă trezesc la 7-8 dimineața, uneori la 6, nu imi vine sa cred că am dormit așa mult. Sau puțin, depunde. Alteori ele adorm și eu mă fofilez și mai văd un serial, mai descarc o rețetă, o fotografie.
Sunt amuzante și obositoare nopțile. Astea sunt. Uneori chiar odihnitoare. Când ne culcăm fiecare un odor, ne vedem la mijloc, pe teritoriu neutru, sufrageria cu canapea primitoare, mai vorbim, mai povestim, adormim. Până când ceva mă trezește, nu știu ce, uneori chiar fetele, alteori o fi instinctul și mă duc lângă a mea și el lângă a lui și ne vedem dimineața într-un alt haos placut și obositor. Sau poate nu.
Cu 4 în pat ni s-a cam luat. Gândul e acolo, salteaua mare mare încă nu. Dar suntem acolo unde trebuie să fim, să dormim cu copiii în pat, bed sharing cum i-ar zice terminologia de referință, să ne simțim unii pe alții și să fim în siguranță.
În serile lui de fotbal dorm cu mine și el se lăfăie apoi pe canapea separat sau serile mele de fete când mă lăfăi eu și asta e foarte bine. La fel cum e bine sa fii si inghesuit, dar iubit tare si inconjurat de manute si picioruse. Ca de exemplu azi-noapte cand una era cu capul lipit de spatele meu, alta cu capul in capul meu si cu picioarele pe perete, eu ma minunam pentru a cata oara de ele, le-am pupat, am pus capul pe perna. Si cum ma culc eu linistita, Zoe, nu stiu cat sa fi fost, se trezeste urland ca o atinge patura, noroc ca adoarme in cateva minute, apoi Milla care n-a mai adormit, cel putin o ora, stiu pentru ca si eu am stat treaza, dar noroc gangureste, fara sa scoale toata casa.
Cand crezi ca totul e liniste si pace, nu stii ce te asteapta. Dar si cand crezi ca esti la capatul puterilor si la limita oboselii, nu stii ce bucurie te trezeste. Sau stiu, de fapt, pentru ca de asta am si vrut sa dormim impreuna. Si cred ca este cea mai buna decizie pe care am luat-o in legatura cu copiii nostri, dincolo de alaptat, purtat, iubit neconditionat.
anașimaria 