De vreo trei zile incoace scot poze cu fetele de pe Facebook. Pentru ca eu tot pun fotografii cu fetele mele pe Facebook. Pentru ca desi ele sunt ele, sunt si ale mele si deci sunt si eu. Fac parte din mine, au iesit din mine si ma fac si pe mine cine sunt. Si ma bucur sa le arat ca facand parte din viata mea. Chiar ma gandeam insa cat mai pot face asta. Ca ele cresc si vor afla de Facebook si de multe altele si poate nu vor fi de acord cu ce fac eu. Am trecut insa la delete si remove pentru ca o fotografie cu Zoe in care era imbracata cu tot felul de haine intr-o combinatie de-a ei, de gradinita, harajuku, i-am zis eu, a ajuns pe pagina de Facebook a unei fete, cu care nu cred ca am vorbit vreodata pana acum, desi e in lista mea de prieteni (alta dilema pe care o am, dar care se va remedia cred cand voi relua lista asta de prieteni si cunostinte cu care te imprietenesti din diverse motive, dar nu apuci sa vorbesti). Si am vazut deci poza asta cu Zoe pe pagina ei, cu un text oarecare si am sarit in sus. Fata e o tipa misto, nu am nicio indoiala, ba chiar si-a cerut scuze, gasind poza se pare cumva, nu stiu cum, ceea ce e ciudat pentru ca doar eu am postat-o si deci cel mult un share ar fi fost mai corect. Dar si aici am semne de intrebare, pentru ca eu vreau sa fiu intrebata cand cineva pune poze cu copiii mei, pe pagina lor sau oriunde.
Insa cine oare mai intreaba. Si cum pot sa previn eu asta, decat nepunand poze. Dar cum ziceam, mie imi placea sa fac chestia asta si poate o sa mai fac, dar cu mare atentie, cu poze nu din fata, cu poze eventual insotite doar de noi, parintii sau poate deloc, nu stiu. Imi placea si imi place sa vad fotografii cu alti copii, copii prietenilor, copii pe care ii cunosc sau i-am cunoscut la un moment dat si e o placere sa ii vezi crescand, razand, strambandu-se, alergand, facand orice, fiind copii. Dar uite ca pozele nu stau doar acolo unde au fost gandite sa ramana, uneori se intampla si alte tampenii, vezi ce scria parca Bogdan Stoica, asta este o alta poveste, derivata poate chiar din asta sau din alte indiferente si ignorante. Am fost atenta sa nu pun poze cu copiii dezbracati sau poate in situatii jenante, oricat de simpatici ar fi seara la baie sau in fundul loc grasut, dar gol.
Si am inceput sa sterg fotografii cu acesti copii ai mei minunati si parca imi pare rau, pentru ca ei sunt adorabili, pentru ca au fost momente numai bune de impartasit, dar de ce sa nu le impartasesc in privat sau sa le pastrez sa se bucure doar ei de ele, daca altfel nu se poate. Sau poate sa le descriu, caci numai eu stiu cat de mult cred intr-un cuvant care poate face cat 1000 de imagini.
Asa de tare m-am infuriat si m-am simtit atat de prost, incat nu stiam ce sa fac mai intai. Putea sa fie oricine, o alta persoana care sa preia poza, putea sa fie un tampit, nu o fata care nu si-a dat seama si si-a cerut si scuze, nu conteaza. Vina e si a mea, dar ma intreb cum ar fi sa aiba si altii grija cu copiii care nu sunt ai lor. Ba chiar si eu, ca tin minte cand am luat o poza cu un baietel super simpatic, odata de pe sartorialist.
Am sters-o si pe asta care imi placea tare tare mult si poate ar fi trebuit sa o las, ca doar eram eu adult, cu ele in fotografie, acolo. Asa ca am pus-o aici. Desi stiu, odata ce pui pe Facebook sau in orice alta parte, for that matter, acolo ramane. Cumva. Chiar si dupa ce dai delete.
anașimaria 