Nu știu dacă fac ceea ce trebuie în viața asta, dacă îmi cresc copiii cum trebuie, dacă scriu cum trebuie, dacă îmi fac jobul cum trebuie, dacă sunt cât trebuie de iubitoare, de răbdătoare, empatică sau curajoasă, nici nu știu exact ce trebuie, dar când mergem în plimbări, în călătorie, la munte sau la mare, simt că „trebuie” să povestesc despre asta. Poate ar trebui să îmi fac un blog de călătorii. Cum ar fi?
Trebuie sau nu trebuie, vreau să povestesc, să arăt fotografii, să spun tot cum mi s-a părut și ce mi-a plăcut. Sau nu. Poate citiți și voi.
Pensiunea aceasta de la Runcu, pe numele ei Potcoava, e un business de familie, cu soră, frate și alte rude combinate într-un acest țel comun de a construi o pensiune cu fonduri europene și cu mobilă făcută de mâna unui Bogdan pe care nu îl cunosc, dar care a lăsat mărturie cam tot mobilierul din pensiune – din camere, de la recepție, jacuzzi, restaurant, loc de joacă. Un mobilier lucrat cu atenție, fără împătimirea minimalistă a unui nordic, dar cu dăruirea, cel mai probabil constantă, a unui dâmbovițean.
La Potcoava e aer curat pentru că ești între dealuri, e veselie pentru că oamenii sunt prietenoși și turiștii vin cu copii, e curățenie, e prietenie pentru cai, căci au 10 cai cu nume simpatice, cai vânjoși și puternici, în boxa cea mare, cum zic ei, în grajdul imens, cum zic eu, au și un mânz fătat recent și intitulat Oscar, au oameni care te plimbă în manej sau pe coclauri unde nu există poteci (cum am făcut și noi), au mâncare bună, deși cam din supermarket, nu de la vreo fermă (ceea ce mi-ar fi plăcut mai mult) sau de la localnici, au jacuzzi unde copiii (ai noștri și ai Mariei) au stat ore bune, au o mini salină, au o saună, dușuri lângă ea, au o sală mare de mese unde jumătate e cam restaurant și cealaltă jumătate loc de joacă, după cum se vede în fotografii. La Potcoava aici sunt multe lucruri mișto care te fac să revii, ceea ce o să și facem. Iar la Recepție este o domnișoară, pâinea lui Dumnezeu, vine vorba. Cred că toată lumea o iubește, zâmbitoare și amabilă așa cum e.
Nu prea ne-a iesit nouă faza cu drumul și somnul copiilor prima seară, ba chiar ne-am culcat mai târziu ca niciodată, fapt pentru care o variantă de cazare de o noapte (de o sambata) e mult mai ok decat una de doua. Nu prea ne-a iesit nici sa fim calmi si linistiti in toate cele 3 zile, ba chiar la intoarcere ne-am certat cam tare pe drum, dar apoi ne-am luat de mana, m-a pupat, am oprit pe drum pe undeva pe langa Pucioasa sa luam 30 de oua si a fost din nou totul bine.
Ziceam ca mai mergem, pentru ca mie mi-a placut mult pe cal, am ascultat indicatiile, mi-a placut sa stau cu Milla multe ore pe afara, pe poteci, pe drum, pe tobogan, dupa pietre si bete, mi-a placut ca Zoiei i-a placut enorm la jacuzzi incat a stat pana degetele i-au crapat, mi-a placut si ca pe Radu l-a incantat locul incat sa mai ceara o iesire. Poate chiar de Paste.
anașimaria 