Michel Godard e un alt Godard. Nu e regizorul. E cantaretul de jazz. As zice un jazz neconventional. Dar asa multe combinatii de instrumente si de stiluri si de influente au aparut si s-au tot amestecat cu personalitatile cantaretilor incat nimic nu mai e conventional. Ce bine.
Doar ca Michel Godard are acest instrument al lui, preferat se pare, care se cheama tuba. Folosit si de Fanfara Ciocarlia din cate stiu si sigur si de altii. Tuba e ca un sarpe, doar ca e din lemn. Si muzica care iese din ea e minunata. E jalnica, tanguitoare, rasunatoare, adanca, profunda, curata, grava, clara, directa.
Michel Godard vine de la usa bisericii si se indreapta spre altar, tinand in brate tuba lui si incepe sa cante, lasand muzica sa te inconjoare. Sa-ti inconjoare corpul, de la cap, de la urechi, la inima, la glezne, la talpi. Inconjoara biserica (Luterana), la inceput capetele se intorc, ii cauta privirea, instrumentul, statura, apoi privirile se urca pe tavan sau coboara in pamant. Pentru ca nu mai e nimic de vazut. E doar de ascultat, de simtit, de trait.
Unii zic chiar ca: „Michel Godard impreună cu Bruno Helstroffer și Lucas Niggli ne invită la o călătorie muzicală în timp, în care se regăsesc și două intrumente de sec XVI, serpent și teorbă. Un ansamblu cu parfum vintage, patina medievală și succes contemporan.”
Michel Godard vine dupa sesiunea Tord Gustavsen / Simin Tander / Jarle Vespestad, doi tipi si o tipa care tocmai au cantat inaintea lui, cu inceput intarziat, dar cu o muzica si mai grava, cam prea greoaie pentru inima mea, dar cu melodii in pastu, cantate de ea, adica de Simin. Ei termina si facem pauza de jumatate de ora. Ei fac pauza de fapt, eu n-as fi facut, dar se pare ca se schimba mai greu instrumentele pe scena-altar, m-am cam mirat, ba chiar tipul care a anuntat-o, am uitat cine era, organizator sau ceva, a fost cam necioplit, noroc cu Cristina care ma invita, in tot acest timp, in casa ei din apropiere (o casa minunata, cu masina de cusut si desene pe pereti, cu terasa superba si primitoare si spatioasa, in care locuieste ea alaturi de un sot inalt si doua fete zambitoare – nu pe terasa, in casa). Ne intoarcem apoi la ora 21:20, nimerim la fix, in nici 2 minute, il vad deci pe dl Godard care isi pregateste tuba si incepe. Si canta alaturi de inca doi tipi niste melodii care te ung pe suflet. Eu asa am simtit. Atat de mult mi-a placut incat am vrut sa cumpar CD-ul, Mavi se cheama albumul, n-aveam 70 de lei la mine, dar exista iTunes Store si intru si vad albumul si incep sa descarc. Ca tare imi vine sa mai ascult muzica lui. Ceilalti doi tipi sunt Bruno Helstroffer si Lucas Niggli, n-as sti ce sa zic care canta la ce, dar exista o brosura de festival in care scrie despre toate aceste detalii. Am vazut-o eu la o doamna de langa mine si desi i-am cerut-o sa ma uit pe ea, nu am retinut.
Toate astea de care va zic se intampla in cadrul festivalului Jazz in Church, care a inceput de 3 zile, are loc la Biserica Luterana si noi mai mergem si sambata. Si de dimineata cu copiii la sesiunea Jazz for Kids (intrare libera) si la cea de seara, in doi, la Lionel Loueke si alti cativa. Si pe tusi o trimitem si pe ea, duminica. Poate mergeti si voi.
Fotografia e de pe site-ul lui, unde este descris cam asa: „Michel Godard’s tuba performance is fantastic in every sense: his technical skill is astounding, his tone clear and warm, his ability to produce overtones („multiphonics”) and his musicality leaves the listener surprised at how light a seemingly cumbersome and heavy-weight tuba can sound.”
anașimaria 