Cuvantul asta harjoana imi place mult. Suna bine, e memorabil, e fun, parca are joaca si zvac in el. Ieri am fost cu Zoe la o sesiune din asta de harjoana cu nimeni alta decat Otilia. Otilia care e o jucausa si o amuzanta si care pare mereu neobosita. Am fost in cladirea asta minunata, unde am filmat odata un spot tv si unde o sa mai ajung in curand, in alte context, cladirea asta acum in renovare, Palatul Universul de pe Ion Brezoianu.
Si m-am dus cu Zoe cu care oricum trebuia sa merg dupa aceea la Ridichea Uriasa la Tandarica , un pic tematoare sa nu fie prea mult pentru ea in decurs de 3 ore. Si cu pranz inserat cumva printre ele. Dar apoi m-am gandit ca e joaca, ce naiba, rau nu are cum sa fie.
Iar Otilia zice asa: „Joaca fizica ii aduce pe copii in contact cu ei si cu noi si ii face mai inteligenti, mai buni si empatici si mai puternici. Regula jocului este aceea ca intotdeauna copilul e mai puternic decat parintele.”
Si a fost excelent. A fost cu ras mult, cu tipat. La inceput cu refuz, ca nu voia neam sa joace jocul cu sosetele. Apoi a vrut si a alergat si i-a furat sosetele Otiliei si ale mele si apoi ne-am tras cu paturi si ne-am batut cu perne si eu am cazut de fiecare data, la fiecare lovitura a ei, si m-am dat lovita si ea a ras si apoi am facut avionul, capul la cutie, telecabina si multeee. Harjoana e buna. Oricand. Si in momente vesele si in alea tensionate. Harjoana in loc de dojana cum ar veni.
anașimaria 