Spoiler alert: o postare cu multă rimă. Nu neapărat de pomină.
Cam toate întâmplările de peste zi alături de copil (mai ales mic), uneori chiar și peste noapte necesită un izvor nesecat de idei ingenioase. Pe lângă ceva umor și uneori noroc, ca să nu mai zic inspirație. Răbdarea vine de la sine, limitele și fermitatea sunt sfinte. Dar ideile, eventual cât mai trăznite, sunt baza. Ideile de joacă, dans, cântec, descântec eventual.
Așa că ce să fac io într-o zi în care copilul mare e călduț, dar fără febră, când e bleguț, dar parcă îi văd o mică sclipirire în ochi, când stă lipit de pieptul și poala mea cam 4 ore la rând, deși pe mine mă cam dor toate, mai ales genunchii și spatele?
Uite așa un joc cu cântecel (cu rimă eventual, căci copiii iubesc lucrurile astea), care a durat cam 30 de minute în care nu mai știam ce să inventez, dar noroc că ea râdea de se prăpădea și se tot zbenguia.
„Ce-i aici? Un năsuc (și pun mâna pe nas)
Aaaa, credeam că e un bursuc
Dar aici ce e? O urechiușă (la fel, mâna pe ureche) Credeam că e o corcodușă
Aici e un obrăjior? (mâna pe obraz și tot așa) Credeam că e un cerculeț roz
Dar aici ce eeeeee? O gleznă micuță?Credeam că e o vrăbiuță
Și-aici cumva e un picior? Seamănă c-un cârnăcioooor
Și aici e un cotuleț? Ahaaa. Credeam că e un bot de mistreț”
Hihihi, hahaha, am tot ținut-o așa până s-a ridicat și s-a mai jucat, încă cel puțin jumătate de oră. Apoi tot în brațele mele, acum cel puțin doarme dusă, dar a fost bine să râdă, să ne jucăm și să ne conectăm. „Mai vreau, mami, mai vreau, mai vreau” și eu am vrut cât am putut.
Idei de joc și multe atingeri. Să simtă iubire prin toate simțurile. De asta au nevoie de fapt mereu. Nu doar când sunt blegi și bolnăviori. Și când sunt curajoși și binevoitori, și zburdalnici și nepăsători.
Și uite așa vom trăi fericiți, cu joc și rimă până la adânci bătrâneți.
anașimaria 