Dragă fotografie, ce amintire plăcută pe hârtie.
Ce tare mi-ar fi plăcut să ştiu să fotografiez mai bine, să pot să fotografiez mai mult şi mai des. Şi mai nou, copii.
Mă uit la ai mei cât de frumoşi sunt în ele (în realitate sunt superbi, evident), mă uit la copiii prietenilor, ai rudelor, ai cunoscuţilor, ai tuturor oamenilor, cât de dragi şi veseli şi încruntaţi şi sinceri şi frumoşi.
La o zi după ce a împlinit Milla 1 an şi la o zi după petrecerea ei, l-am chemat pe Bogdan acasă să ne pozeze şi a fost cum să vă zic, foarte plăcut. Milla a stat în toate poziţiile, de obicei neimpuse (impusă a fost cea în fotoliul de carton, unde de obicei se tot urcă, dar atunci îl ocolea), a făcut ochii din ce în ce mai mari (if possible), iar Zoe a fost energică, fericită, a ţipat, s-a jucat cu Bogdan până în panzele şi în pernele noastre albe. Mi-a plăcut.
Cred că fotografiile vorbesc acolo unde cuvintele nu pot.
anașimaria 