Sunt de o saptamana cu Milla la bunici. Si pentru ca totul se raporteaza la fete, parintii mei au devenit, in orice forma de comunicare, bunicii ei. Dupa o mini vacanta la munte, eu am mai poposit aici din mai multe motive: sa petrec mai mult timp doar cu ea, sa ma linistesc dupa o vacanta cam agitata la munte (in care Zoe, prima dintre toti racitii, a fost suparata/maraita/nervoasa si ne-a cam pus la incercare), sa dorm odata cu ea, sa o las si pe Zoe sa mai petreaca timp 1 la 1, cu bona, dar si cu ta-su. Caci ei ii e uneori asa bine cand e doar un singur adult cu ea. Fie mama, tata, bona, bunica.
Am vrut deci de pe la 3-4 luni ale Millei sa vin cu ea sa stam doar noi doua cateva zile asa, sa simta si ea ca sta doar cu mine, ca nu ma imparte, sa stau si eu numai cu ea si sa nu alerg de la una la alta. Iar acum dupa vacanta la munte in care a fost mai mult haos decat liniste, am ales sa fac asta. Radu mi-a sugerat si el acelasi lucru, deci asta a fost. Cu calm si timp de calitate in minte, am stat o saptamana, caci maine se face fix o saptamana, doar cu fata mea cea mica. S-au mai perindat si alte persoane prin jur, dar am fost noi in majoritatea timpului. Si cum ziceam ca stam noi si ne jucam, iesim afara, ne plimbam, iaca virusul, iaca tusea, mucii si febra. Dar nu ma supar. Am stat langa ea, am petrecut cel putin o noapte de pomina in care s-a trezit extrem de des, fierbinte toata si eu i-am dat apa cu seringa, ca sa nu se deshidrateze (caci mucii n-o lasau sa suga), a stat lipita de bratele mele si eu i-am vorbit usor, a fost o noapte in care mi-a fost teama de febra ei (nu aveam termometru pe nicaieri, toata lumea dormea, eu eram doar cu ea) dar in care am avut incredere si am zis ca granulele de mai devreme si grija mea sunt de ajuns. Dimineata la prima ora cand am reusit sa ii iau temperatura avea 39.1, ceea ce m-a facut sa cred ca noaptea ar fi avut mai mult. Dar am dat gandul asta la o parte si am continuat cu pompa ca sa ii dau lapte cu seringa, cu aerosoli de la aparatul imprumutat, cu pompa manuala, cu colargol, apoi iar cu niste granule (ferum phosphoricum parca), cu unt de cocos la cutie mica, cu plimbari in mei-tai, dese si spontane, cu lapte in nas, pana cand copilul a ajuns semi-in forma, cu ras si zambete, fara febra, cu foarte putini muci si putina tuse.
Ziceam ca saptamana se incheie maine, noi ne intoarcem la Bucuresti si nu doar ca am stat cu Milla cea mica si bolnavioara si ne-am plimbat in ultimele 2 zile si pe afara, dar am supravietuit fara Zoe. Caci de fapt asta era ingrijorarea initiala. Oricat de mult imi ziceam sa vin sa stau zilele astea, ma tot intrebam cum o sa fiu eu fara ea, cum o sa fie ea fara mine.
Am plecat de 3 ori fara ea, in mini vacante de 3 zile. Mi-a fost bine, am lasat-o mereu pe maini bune. Ea a exersat dorul, eu mi l-am dezvoltat. Dar din prima noapte in care a venit si Milla pe lume, am simtit cum timpul meu cu ea se reduce, se schimba, se pierde cumva. Si mi-a fost frica de-a binelea, m-am perpelit si m-am intrebat cum om face, cum le-om duce, cat timp mai am eu cu ea si de cate ori voi putea cu ea voi sta. Timpul ni l-am gasit, am inceput timid sa facem „timp special” cu tot cu titulatura (caci altfel faceam oricum timp special, doar noi doua, dar fara sa ii spun ce e, fara sa cronometrez, fara sa ma stresez). Acum as zice ca ma stresez, dar constructiv, pentru ca mi se pare din ce in ce mai important pentru ele sa aiba timp separat si declarat, doar cu mine. Oricat de tare s-ar supara una sau cealalta pe moment, sa stie ca acum stau cand cu tine, cand cu tine. Si in rest impreuna.
Asa ca acesti copii frumosi, din aceste poze.
Ce-am invatat deci dupa o saptamana fara sot si fara un copil:
– ca o noapte grea ne-a unit enorm , ca si cand nu eram unite deja pe viata
– ca mi-e tare dor de Zoe si de tatal ei si e un dor frumos si mare si de-abia astept sa ii vad
– ca e bine sa stai pe rand cu cate un copil, macar o data pe an (desi Milla e privilegiata, ca nimeni nu mai are lapte-n tzatze pentru ea) si sa te bucuri de orice moment
– ca m-am linistit si ceva-ceva am mai dormit in plus
– ca m-am gandit la lucrurile pe care le fac si nu imi plac si vreau sa nu le mai fac; sa nu ma mai supar ca Zoe vrea sa manance paine goala mereu si mereu; sa o iau mai usor chiar si atunci cand o mai loveste pe Milla; sa fiu si mai empatica si chiar sa inteleg, de fiecare si absolut de fiecare data, nevoia din spatele comportamentului
– ca e bine sa te lasi dusa de val si de moment si de copil; mi-am imaginat o saptamana cu Milla cu jucarii, carticele, plimbarele; ba chiar cu retete noi de mancare; nu prea a avut chef nici de mancare, nici de joaca si de-abia spre final a vrut ceva plimbare pe afara. Asa ca am facut cum mi-a sugerat ea, pas cu pas; acum in brate, acum la somn, acum cu scutecul in gura si tot asa.
– ca viata e facuta din ganduri mai mult decat din vorbe; caci chiar daca nu ne vorbim, ne gandim cu cea mai mare dragoste unii la altii.
anașimaria 