Ce-mi doresc pentru fetele mele

Pentru cele doua pe care le am dar si pentru orice alt copil as mai avea. Desi fiecare copil e diferit si inca nu stiu cum vor fi aceste diferente in timp, imi doresc 3 lucruri clare pentru ele. De la Otilia mi se trage care la cursul ei „Joc si Emotii” ne-a spus ca nu putem sa vrem sa avem copii si asa si asa si asa si pe dincolo. Noi putem sa vrem de fapt, dar nu e ok. Nu e ok sa ne risipim energia in toate directiile. Ci sa ne alegem sa ii educam pe baza a 3 atribute pe care ne dorim sa le aiba. Sa ne concentram atentia catre ele si restul sa vina ca o completare armonioasa. Si aici vorbim de lucruri pe care le putem insufla, incuraja, educa. Pentru ca personalitatea lor deja exista, preferintele lor se formeaza singure, dorintele apar tot de la ei. Noi nu putem decat sa „insistam” in anumite zone in care vrem si credem ca trebuie sa actioneze intr-un fel. Dar si aici avem nevoie tot de ajutorul lor.

Si mare dreptate avea Otilia pentru ca desi eu imi doresc ca ele sa fie si bune sportive si generoase si iubitoare si destepte si curioase si atente si sa manance bine si sa isi faca curat in camera si sa fie de toate si evident fericite, nu se poate. Nu se poate sa cantareasca toate la fel, pentru ca altfel am coplesi copiii. Si daca nu facem o prioritizare, riscam si relatia noastra si viitorul lor. Sunt sigura ca unele se altereaza, se modifica, se schimba pe parcurs, in functie de copil, de crestere, de moment.

Dar ce mi-as dori eu sa aiba fetele mele si in directia asta imi voi ghida educatia, atat cat o pot face eu, este:

– generozitate

– responsabilitate

– atentie la detalii

Aceste 3 lucruri o sa ma tot ghideze si sper sa imi reuseasca in timp. De iubit cred ca vor iubi oamenii, de respectat cred ca ii vor respecta (eu cred ca le obisnuim de acum cu respectul, mai ales cand le respectam pe ele si optiunile lor), de reciclat cred ca vor invata sa recicleze si sa iubeasca lumea in care traiesc, de facut curat in camera lor vor face probabil la un moment dat, de invatat sa gateasca vor invata ele (nu tin atat de mult sa le arat chiar tot ce fac in bucatarie, desi o fac pe cat posibil), de urcat pe munte vor urca cu prietenii (desi o sa vreau sa urcam si noi in familie, dar probabil nu in genul ala pasionat), de vorbit urat sau frumos, vor vorbi cum vor dori, dar imi doresc sa vorbeasca corect (si aici sper ca e o alta contributie zilnica si implicita a noastra, cel putin). Tot vor face lucruri cu sau fara ajutorul nostru. Isi vor alege directii, isi vor face planuri si vise.

Dar visele mele sunt asa:

1: Sa fie generoase cu oamenii. Sa ofere din ce au ele, sa ofere oamenilor pe care ii iubesc dar si strainilor care au nevoie, sa fie dragute in aceasta generozitate cu oricine, sa fie generoase cu sfaturi, idei, mancare, bani, orice. Si cumva aceasta generozitate sa mearga mana in mana cu empatie. Sa se poate puna in locul meu, al tau sau al alcuiva astfel incat sa fie generoase si darnice si dragute.

Pentru asta citim carti, facem cadouri, donam, oferim multe lucruri multor oameni, jucarii copiilor si multe si de toate, ieri am impartit biscuiti prin vecini, pana la Craciun mai facem cateva din astea si apoi in fiecare zi. Desi trebuie cu grija si cu acordul ei (celei mari deocamdata), caci inca este totul al ei :P si casa si masina si Bucurestiu-ul si Oaki si tooot.

2: Sa fie responsabile. Pentru ele, pentru actiunile si alegerile lor. Sa isi asume orice ce fac si aleg si spun. Si aici incerc sa le ajut vorbindu-le direct, la persoana a II-a despre ce fac sau ce nu fac si as vrea sa faca, despre consecintele unor lucruri. Evident cam trei sferturi din lucrurile astea se aplica la Zoe deocamdata. Dar nici sora-sa nu mai are mult si o sa le preia din mers. Si ziceam despre consecinte, pentru ca e important sa stie ca atunci cand nu strangem jucariile, nu mai avem nici pe unde sa calcam si nu mai gasim nimic din ce am vrea sa mai gasim (oricat de mare e placerea cand imprastie, arunca si muta de colo-colo -si o facem impreuna- la fel de clara trebuie sa fie responsabilitatea organizarii de dupa, atat ca se poate la varsta asta), e important sa inteleaga ca atunci cand i-a oferit unui copil o jucarie nu i-o mai poate lua sau cand a ales sa faca pipi in cada in loc de olita, nu ne mai putem balaci acolo. E ok sa se razgandeasca, asta urmeaza sa ii spun, dar simt ca trebuie sa fiu ferma in toate restul. Oricum, treaba cu responsabilitatea e greu si probabil inca mult prea serioasa pentru ea, dar incet-incet ne ajuta sa ajungem undeva unde va sti si va intelege cu ce se mananca

3: Si sa fie atente la detalii. In orice domeniu vor lucra, in viata lor de familie, de scoala, de student, in calitatea lor de prietene, de iubite sau nore, sa fie atente la detalii, la lucrurile acelea mici care conteaza si care fac diferenta, care surprind oamenii, care sclipesc si care te entuziasmeaza mai mult decat orice.

Cu atentia este un echilibru: ea observa si imi spune, eu despic firul in 4, eu observ, ii atrag atentia, discutam, explicam, vorbim despre orice ne iese in cale in casa si afara, aratam cu degetul si scoatem la suprafata idei, culori, oameni, haine, case, flori, orice.

Cat despre lucruri ceva mai tangibile, aici sunt mai multe de trei si ele sunt colaterale cu oricare de mai sus:

– sa doarma bine si deci sa respect intotdeauna orarul lor de somn (ceea ce fac in fiecare zi si atunci cand cumva nu imi iese, ma concentrez sa fiu atenta data viitoare)

– sa manance sanatos (nu ma chinui si nici nu o sa ma chinui sa le invat sa manance singure sau mult sau tot din farfurie si nici mereu si de fiecare data de la magazine bio, dar atat cat mananca sa fie sanatos si bun; dupa o tentativa de autodiversificare, tot eu ii dau copilului mare sa manance o masa din doua, dar oricum ar fi ea, trebuie sa fie de casa, bun, gustos, sanatos)

– sa aiba rabdare: sa astepte sa termine altii de mancat, de vorbit, de jucat, de folosit ceva ce e al ei; rabdare oriunde pentru ca rabdarea este ceva ce eu mi-am dezvoltat in timp si tare mi-as dori sa o vad si la ele; pentru asta facem joculete, exercitii; ma fac ca gresesc si aduc cartea in loc de pahar, paiul in loc de lingura; o intreb daca are rabdare, ii multumesc apoi pentru ca a avut rabdare si tot asa; are rar aceasta rabdare si ma bucura cand se intampla, pentru ca stiu ca poate si nu ma supar (prea tare) cand nu o are, pentru ca are de-abia doi ani si jumatate

– sa practice cel putin un sport foarte bine, orice fel de sport, dar preferabil in aer liber (tenis, inot, ski, volei, calarie, fotbal cu piciorul, ceva – depinde si de ele, eu le duc la inot; pe zoe de la 8 luni si ii place mult si pe milla o s-o duc din ianuarie; nu e o treaba de performanta, nici nu am nebunii din astea, daca vor vrea cumva ceva, go girls, de nu, va fi pentru armonia si sanatatea corpului; si poate cine stie vor afla si despre jocurile copilariei mele mereu in aer liber si mereu cu resurse limitate, gen elastic, pietricele, minge pentru ratele si vanatorii…)

– sa cante la un instrument sau sa faca balet, dans contemporan, hip-hop, street dance, o forma de expresie artistica care sa puna in valoare corpul si sufletul odata cu el (oare parkour intra la sport sau la o forma de dans? :P oare o practica si fetele? ca prea imi place)

– sa invete limbi straine (aici deja ne distram cu cd-urile in franceza si cu cartile in engleza, mereu in joaca, cu povesti, cu cantece, cu tot felul de cuvinte „ciudate si amuzante”. nu stiu ce retin deocamdata, dar e o joaca in alta limba)

– sa citeasca mult (si aici facem din plin antrenament, caci lui zoe ii place si mie la fel. imi place sa si cumpar carti dragute, mai ales de la ligia muntean, de la editurile cartea copiilor si galaxia copiilor, uneori si de la gama, de la usborne, de oriunde de pe book depository si din orice tara ajungem si sa le „citim” in felul nostru, dar sa le si rasfoim atent si sa le pipaim. in curand, pe ecrane si milla la citit, caci acum doar pipaie)

– sa se joace liber (sa nu le oblig vreodata sa cante sau sa recite la comanda, sa nu le dictez jocuri, sa nu le intrerup jocul, doar la nevoie -si se mai intampla si asta-, sa nu le propun solutii, sa le las nestingherite si pana si intr-o joaca structurata sa existe libertatea si vointa lor)

– sa facem lucruri de mana (si facem tot felul, dar aici atentia inca nu este atat de mare; pictam ce pictam, desenam ce desenam, decupam, lipim, dar nu pentru mult timp, caci copila nu are rabdare inca sau nu ii plac foarte mult toate cele. desi uneori as zice ca pictatul poate deveni o rutina simpatica si relaxanta pentru amandoua)

– sa iubeasca muzica mult si intens si cu tot corpul si inima (si in directia asta ascultam si la radio acasa si la radio in masina si pe cd si la calculator; si tot as vrea si mai mult si mai divers; dar e timp pentru toate)

– sa ramana mereu curioase; eu voi incerca sa le provoc mereu curiozitatea asta; caci ea te duce in locuri nebanuite; ajuta spiritul, inima, creierul, totul; si fac asta tot cu carti si cu intrebari si cu iesiri si cu oameni noi si cu joc si cu joaca.

Sunt multe deci si lista poate continua, se poate dezvolta in orice moment, pentru ca astea cumva se insumeaza activitatilor zilnice. Sunt lucruri la care eu tin si sper sa tina si ele. Si pe care le facem pentru ca se intampla sa cred in ele. Eu cred adica, caci mereu zic si zic ca nu depinde nimic numai de mine.

PS: Si mi-as mai dori ceva: sa stie si sa simta sa se bucure de lucruri, de lume, de viata. Dar asta tine si de noi si de lucrurile din jur si de lume si de viata si de ele.