Aseară am avut această revelație cum că Milla seamănă cu Dumbo. Până acum parcă aducea a vulpiță. Dar nuuu. E Dumbo mic și (mai) pitic. Nu la urechi îmi stă gândul și nu la ele mă refer, deși ăsta e șpilul lui Dumbo. Ci la privirea lui ghidușă, jucăușă, simpatică foc. La felul cum clipește și zâmbește. Milla e din ce în ce mai amuzantă și mai expresivă. Și la fel de ghidușică. Cu genele în vânt și ochii curioși și calzi și binevoitori. Nu mai pot după ea.
Nu cred că o s-o strig așa vreodată. Poreclele trebuie alese cu multă grijă. Pentru că oricât de amuzante par, se pot transforma în tot felul de amintiri nasoale. Dar ăsta este un gând pe care chiar voiam să îl scriu, căci pufoșenia asta mică mă înnebunește cu ochii ei.
Sunt sigură că orice mamă are acasă câte un specimen de gradiniță zoo. O maimuțică, o pisicuță, un șoricel, un iepurel, un tigrișor, un martinel. Eu am un elefănțel și o vulpiță mai mare. Căci și pe Zoe am încadrat-o la categoria Fantastic Miss Fox odată ce a început să zâmbească din ce în ce mai șmecher și să observe tot ce mișcă cu ochii ei mari și rotunzi. La ea, am păstrat titulatura.
anașimaria 