O zi de neuitat

Ce aveam inainte zile de neuitat, dar acum cu fetele acestea doua, trebuie sa imi notez zilele. Ca sunt atatea de neuitat, ca le uit pe toate.

Azi a fost una dintre ele. Milla mi-a dat trezirea la 4 dimineata. De-abia la 6 jumate a catadicsit sa adoarma la loc, desi era foarte, dar foarte simpatica cand gangurea de zor in miez de noapte. Eu ma minunam cu ochii pe sferturi deschisi cat de treaza poate sa fie ea. Doar ce mancase bine. Noroc insa cu tusi care sare repede in ajutor si se ofera uneori partener de gangureala. Mersi frumos, multumesc mult, eu ma mai duc atunci sa ma culc. Cat sa te mai culci, caci vine randul la copila mare sa dea semne de sculare. La 7:30 era si ea in picioare: ma-mi, mami, maaaa-mi. Cum ii e obiceiul, nimic nou. Ta-su nu este dorit. Rar este binevenit si rugat sa stea la povesti de dimineata. Asa ca incepem cu cititul, o carte, doua, trei, unele mai in detaliu, cu degetul pe imagini, altele pe repede-inainte, cu foi indoite. Cade una pe jos, alta pe dupa canapea. Vede acuarelele, hai cu ele si uite asa trece o ora, noroc ca Milla mai adoarme, ca doar ce a tinut discursuri in miez de noapte. Nici nu termin bine cu Zoe, pac pitica, repede ca ii e foame. Ii e foame, mananca, ne mai plimbam, ne mai pupam in patru si pac ii e somn. Ma bag cu ea, adoarme pe mine. Buuun. Deci aici voi sta cel putin o ora. Cu ea pe mine si eu rastignita pe o perna. Rar, raaaar pot si eu sa adorm langa ea. Parca mi-e frica sa nu pice, sa nu o scap cumva. Caci stam pe canapea, canapea incapatoare, dar nu se stie niciodata, ce si cum cade. Zoe vrea sa intre peste noi, impinge de usa, cineva o ia de acolo, bona, Radu, matusa, totusi cred ca bona, ca Radu a plecat de mult. O aud tipand, mi se rupe sufletul, dar nu pot s-o las ca o scoala pe sensibila asta mica, care cum ii tiui putin in apropiere, gata cu somnul si cu nervii. E greu sa le fericesti pe amandoua in acelasi timp. Trece o jumatate de ora sau mai mult, ma apuca tusea, incerc sa nu tusesc, ma ia cu plansul, curg lacrimi, nu mai pot. O pun in pat, merg la bucatarie, tusesc, pac se scoala in nici doua minute. Patut cu ghimpi si nu alta. Cum o dormi noaptea cate 9-10 ore (cand le doarme) si ziua de-abia de-abia cate o ora adunata. Are si zile mai bune, cu somn in pat de mai multe ore. Dar asta este o postare in care ne plangem, deci acum totul e nasol. Se trezeste, merg la ea. Zoe deja doarme in camera ei, tre sa facem liniste sa n-o trezim. Noroc ca o ia bona la plimbare. Dar stai ca nu e chiar de lafaiala. Tre sa pregatim mancare, lipsesc ingrediente. Noroc ca se duce bunica la piata. Bunica a venit la schimbul matusii care pleaca. E bine si nu e bine cand e aglomerat in casa. Nici nu apuc sa scriu un mail sa mananc un snitel, ca se aude maaaaaa-mi. Cand au trecut 2 ore?!? De fapt nu au trecut chiar doua, ca azi n-a dormit cat trebuia. Dar ce mai conteaza, e o zi de neuitat. Se joaca cu bunica. Bunica se joaca cu Milla. Se joaca frumos, o pupa, o iubeste ca n-a mai vazut-o de mult p’asta mica. Doar ca aia mare nu se mai simte iubita si pac ii aplica Millei 2 palme, asa din senin. Nu o mai lovise de mult timp. Cand te astepti mai putin, atunci se intampla. Mi se urca furia la cap si imi vine sa fug, sa o iau pe Zoe sa o arunc cat colo. O iau in brate, ma duc in camera ei sa stau putin cu ea. Nu e bine, ca ar trebui sa o linistesc intai eu pe Milla si apoi sa vorbescu cu Zoe. Dar asa iti vine sa faci lucrurile numai pe dos cand sunt momente din astea. Simt ca innebunesc, ii zic ca nu imi plac lucrurile astea, ca nu se poate sa o loveasca, o rog sa imi spuna daca e suparata, ca eu o iubesc, ca sunt alaturi de ea, ii spun ca sunt suparata pe chestia asta. Ea pare ca intelege ceva, nu stiu daca e adevarat. Merge la Milla mai tarziu, o pupa. Pentru mine nu conteaza, ca deocamdata nu pot sa trec peste. Dar nu zic nimic, de jucam iar, mai citim, se face 5 seara, Milla trebuie sa adoarma si nu adoarme. Noroc cu mei tai-ul de la Ioana, o bag in el, in 10 minute pac somn. Somn pana la 19:20 seara cand pe Zoe o spala ta-su, eu vin la schimb sa ii pun pijamalele, ii citesc 2 povesti rapide, in 15-20 de minute e deja in pat, eu ma intorc la Milla care de atata somn si probabil de suparare ca acum cateva ore cineva a palmuit-o cam tare, nu adoarme decat la ora 22:05 cand eu deja am stat in acelasi loc, pe aceeasi canapea de vreo 5 ore minus 15-20 de minute. Ma doare fundul, sunt obosita. Le iubesc mult si realizez cat de mult depind de mine si eu cumva de ele. Dar uite cum trece o zi in care pare ca n-am facut mare lucru, ba chiar pare ca amandoua s-au suparat si eu nu am putut sa le ajut in totalitate pe niciuna. Astept weekend-ul sa le mai tina si ta-su, in brate, pe picioare, in Marsupi sau asa pe umeri. Ca mai am si eu o treaba, doua, cum ar fi sa stau acum cu ochii beliti de somn si sa scriu aici cateva randuri de jale.

O sa vina alta zi de neuitat si se uita si asta. Noroc cu blogul asta.