Mie imi place sa fac cu ochiul. Sa fac cu ochiul catre cineva. Facutul asta cu ochiul care pentru mine inseamna multe. Inseamna o joaca, un secret, o acceptare, ghidusie, telaptie, un gest spontan care cred ca nu ar trebui sa fie niciodata reprimat. Poate fi controlat, ca sa nu devina un tic sau sa isi piarda din valoare. Dar pur si simplu nu ar trebui stopat. Pentru unii inseamna un flirt, o apropiere, o aprobare. Pentru altii e o rutina. Sau un obicei care umple un gol. Ca atunci cand nu stii cum sa i te adresezi unui copil sau unui coleg de clasa. Si ii faci cu ochiul pentru ca e cel mai la indemana.
Imi plac oamenii care fac cu ochiul. Dar care fac asta asumat si cu semnificatie. Precum soferul care in loc sa imi raspunda cu „Da” la intrebarea „Opreste autobuzul si la Nord?”, mi-a facut cu ochiul. Sau precum oamenii carora le ceri indrumari in orase straine si iti explica, iar la final fac cu ochiul ca o confirmare. Asemenea sotului care intr-o camera in care dorm copii nu poate decat sa faca cu ochiul si sa comunice ca se gandeste la tine. Sau asemenea copiilor care ei initiaza actiunea si fac cu ochiul in stilul lor, adica fac de fapt cu amandoi ochii.
Iar cand imi face cineva cu ochiul, am trei reactii in functie de situatie: zambesc, ma bucur in gand si in suflet sau fac si eu la fel. Atunci cand se poate si simt ca omul primeste semnul la schimb, fac asta. Ce-i drept, mai mult copiilor. Pentru ca e amuzant. E un gest natural si firesc si atat de simplu. Si mereu face ziua mai buna. Sau buna, pur si simplu.
anașimaria 