Contradictii

Cate-n luna si in stele se intampla de cand sunt mama pentru scumpa noastra Zoe. Dar cele mai ciudate si incontrolabile sunt contradictiile. Rasar peste tot si nu mi le pot explica de fiecare data.

Acum o culc pe Zoe si incep sa fac tot ce fac cand ea doarme. De fapt nici nu stiu cu ce sa incep, dar incep. Sa mananc, sa ii fac ei de mancare, sa folosesc pompa ca sa ii pregatesc si laptele, nu doar mancarea solida, sa mai termin un text de scris. Si sa strang si mancarea de dupa micul dejun. Adica iaurtul aruncat pe perete. Sau banana care s-a lipit de scaun. Sau merele pitite printre zabrelele spatarului. Si deci imi doresc sa adoarma rapid si sa doarma mai mult. Cel putin 2 ore. Eu cred ca asta ar trebui oricum sa fie somnul cel lung, poate de 3 ore. Ca poate un copil de 8 luni ar trebui sa doarma mai mult (nu doar 2 ore la pranz si jumatate de ora spre seara), dar asta e. Una e teoria si alta practica. Dar cand doarme si uneori, foarte rar, trec cele 2 ore, imi vine sa ma duc sa o scol. Pai cand mai citim, cand ne mai jucam, cand ne mai plimbam? Ca si-asa mesele dureaza mult, uneori cate o ora fiecare si trece ziua numaidecat. Asta e cu somnul de pranz.

Cu somnul de noapte e aceeasi poveste. Imi doresc sa o adorm rapid si sa nu se mai scoale. Si ma bucur cand ma lasa sa dorm toata noaptea. Dar parca imi doresc sa ma si trezeasca, ca sa ii mai dau o data sa manance si sa o mai tin in brate, mai strans ca de obicei, asa somnoroasa cum e, cu ochii inchisi si cu picioarele mici bagate in sacul de dormit.

Apoi imi doresc si nu imi doresc sa pateasca ceva si sa aiba nevoie de mine (sa pateasca nu inseamna sa se loveasca sau mai stiu eu ce grozavie – ci pur si simplu sa faca caca sau pipi sau sa simta o nevoie). Pentru ca vine grabita si cu ochii mari spre picioarele mele, se agata de ele si eu o tin in brate si o pup la ceafa si pe barbie si peste tot. Sau o gadil la burta si ea rade in cascada. Uneori facem asta la fiecare jumatate de ora. Pentru ca pur si simplu vrea in brate sau langa mine. Alteori, doar o data pe zi. Si iar contradictia. Acum vreau sa nu mai vina si sa ma lase sa termin cu laptele sau cu aranjatul hainelor sau cu orice, acum o caut cu lumanarea si o astept. Caci de bagat in joaca ei nu ma bag. Fie incepem sa facem ceva impreuna odata ce intram in sufragerie, fie o las sa se joace cu ale ei, odata ce pune mana pe prima jucarie. Pentru ca eu cred ca acesti copii nu pot invata nimic, daca noi stam cu capul pe ei tot timpul, dandu-le jucariile sau comentandu-le fiecare miscare sau laudandu-i, aplaudandu-le fiecare gest sau chemandu-i mereu la noi. Ei invata si se joaca si se bucura in ritmul lor. Am observat asta si e incredibil. Ma uit la ea cum descopera cate ceva nou, cum exploreaza orice (cand a inceput sa mearga oficial de-a busilea a fost minunat). Cand se intampla asta, se vede fericirea si exaltarea in ochi si in miscari. Nu te poti baga peste asa ceva. E dreptul ei sa se bucure fara intreruperi sau urale sau batai din palme. O sa vina imediat si momentul bucuriei colective. Caci va reveni tot acolo la mainile si la picioarele tale.

Dar despre contradictii vorbeam. Ca sunt multe, dar acum nu imi vin toate in cap. Si cred ca e natural. Dar si ciudat. Cum imi doresc sa mai ies si eu de una singura sau doar cu Radu sau dor cu fetele, iar atunci cand ies ma gandesc numai la ea si ma uit constant la pozele si filmuletele de pe telefon.

Ce pot sa-i fac daca e simpatica?! As manca-o, dar apoi cine mai imi mananca si mie degetele?

IMG_3968 IMG_3969 IMG_3970

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s