Terapie prin plans

Despre plansul meu de cand s-a nascut Zoe, nu mai zic. Plang, plang, cu motiv, fara motiv, dintr-odata, oricand imi vine. Parca sunt neplansa. Se mai intampla sa existe si alte cauze, dar ea este cea mai mare provocare. Ea cu plansul ei, la randul ei. Caci plansul ei este problema. O problema pe care incerc sa o rezolv, pe masura ce descopar solutii.
Iar cea mai logica si sanatoasa metoda pare sa fie cea despre care Aletha Solter scrie in cartea ei „Bebelusul meu intelege tot”.
Si anume: copilul care plange se lasa sa planga pentru ca trebuie sa planga. Asta in cazul in care nu plange de foame, de somn, de oboseala, de atentie, de caca, de durere fizica. Sau asa-zisi colici, despre care am o alta teorie. Dar nu intram in ea. In plus Zoe nu a facut colici, deci am eliminat stresul asta.

Daca nu e nici una din astea (desi uneori le distingi cu greu, mai ales pe cele care necesita atentie sau luat in brate), atunci e de stres. Stres cauzat de multe lucruri din viata bebelusului: o pozitie incomoda, o lumina puternica, o trauma de la nastere, surescitare, plimbari multe, persoane noi, zgomot etc. Un bebelus poate fi stresat rapid si din felurite si diferite motive. Scrie in carte despre toate. Iar raspunsul la acest plans cauzat de stres este plansul in sine. Cateva detalii si aici.

Asadar daca simt ca Zoe plange din acest motiv, sa o las frumos sa planga. Ideea si mai importanta este insa, ca trebuie tinut copilul in brate, in timp ce se intampla acest plans – oricum ar fi el de lung, scurt, ciudat, isteric. Tinutul in brate ajuta copilul sa realizeze apropierea fata de parinti, faptul ca parintii il accepta, chiar si in momente de suparare, momente in care el are nevoie de eliberarea sentimentelor negative.

Cartea de mai sus e o carte minunata, care deschide mintile parintilor preocupati sa astupe plangul copilului cu orice (explica si acest comportament foarte clar si concis): suzeta, leganat, cantat, plimbat etc. Si eu le-am facut pe toate. De ieri incerc insa sa adopt metoda din carte. Sper sa reuseasca. Trebuie. Altfel nu se mai poate.

Desi emotiile si rabdarea sunt puse la mare incercare. Cum sa reusesti sa tii in brate un copil care plange, timp de jumatate de ora, sa zicem? Eu am ajuns pe la 10-15 minute si mi se par o eternitate. Ce-i drept, cum am pus-o apoi jos s-a calmat si a dormit foarte linistita. Timpul imi va spune daca am procedat sau nu corect si personalitatea ei pana la urma.

Partea mai nasoala este ca nu stii intotdeauna daca plansul asta e ACELA. Si vad ca si-a mai pus cineva problema asta.

Astept insa si cursul Joc si Emotii, sa il fac si sa ma mai destept si de acolo. Caci cartea nu e de ajuns. Nu e de ajuns pentru o mama cu a ei fiica, ambele in stadii plangarete.

Update: Daca mai sus am scris despre plans la bebelusi, iata ca acum am descoperit pareri si idei in aceeasi directie, dar pentru copii mai mari, cand au si ei, la fel ca bebelusii, crize de furie. Si despre cum e bine si sanatos sa le gestionam. Sau macar sa incercam.