Viata asta imi rezerva tot felul de surprize. Cel putin in ultimul timp. Surprize emotionale care nu se pot controla. De multe ori pozitive, dar de multe alte ori negative. Desi plansul nu ar trebui sa fie negativ.
Oricum ar fi, solutia este sa le las sa se consume. Asa e sanatos si indicat si oricum altceva nu am ce sa fac. Stiu asta. Doar ca uneori e mai greu. E greu sa le fac fata.
Curiozitatea este insa alta. Cat de rapid trec de la ras la plans si invers. Evident, toate se intampla din cauza lui Zoe. Ea este in prezent sursa celor mai multe emotii. De ea rad cand se stramba, cand da ochii peste cap, cand casca, cand se agita din toate membranele, cand se foieste, cand ridica capul, cand da din picioare in stilul mersului pe bicicleta, cand isi da palme in cap sau se trage de par. Cu ea rad cand e treaza si rade cu toata gura sau cand doarme si rade cu coltul gurii.
Din cauza ei insa plang cand nu doarme si o vad obosita. Sau cand vreau sa o iau in brate, dar dupa un sfert de ora ma doare operatia si trebuie sa o las jos. Sau oricand plange si ea fara opire si nu stiu cum pot s-o ajut. Inafara de leganat, de cantat, de vorbit sau mangaiat. De tinut pe piept si in orice alta ipostaza in brate.
Concidenta sau nu, tocmai ce am dat peste un articol despre Playful Parenting, care vorbeste despre un curs Joc si emotii. Un curs la care se pare ca inveti nu doar sa comunici cu copilul tau cu ajutorul jocului, dar inveti sa iti cunosti emotiile si sa le faci fata. Sa le stapanesti tu pe ele si nu ele pe tine. Sau pur si simplu sa le traiesti. Sa le consumi. Iar una dintre aceste emotii este cu siguranta plansul.
Fapt pentru care cred ca am sa merg la un astfel de curs, sa invat si eu sa las plansul sa isi faca treaba.
Pentru ca asa cum spune si aceasta doamna in acest articol „Forty-two things that change when you have a baby”: when you have a baby, your heart breaks much more easily.
anașimaria 