Trec pe langă librării, saloane de cosmetică, restaurante. Sunt închise, e liniște, scaunele stau singure pe parchet. Iar dacă nu stau singure, stau câte patru impreună, unele peste altele, peste meșe, de le vine sângele-n cap. Ușile sunt încuiate, se pune praful, poate și, momentan, uitarea. E liniște. În parc sunt lalele de-abia plantate, iar în spitale nu sunt echipamente. S-au oprit tigăile, foarfecele, drujbele (nu toate). S-au mai oprit cumpărăturile, cărucioarele, cozile. E liniște, dar nu e trist. Mă uit pe geam, în fiecare zi e cineva care face jogging pe stradă. Vine câte unul pe rând și întoarce chiar în față blocului meu. Am ieșit și eu cu bicicletă, am bifat nr. 5 în declarație. Am ieșit azi, marți, deși putea foarte bine să fie sambătă, pe câteva bulevarde și-apoi direct spre Delicii, la înghețată. Vanilie pentru fete, de poftă, mure pentru tuși, de post. Pe cutiile de înghețată nu se pune praful. Le primim, le folosim, le băgam la congelat, le reciclăm, le consumăm conținutul. Eu nu, că sunt la regim. Pe altele se pune praful, uităm, ni se pare că e mai bine sau mai rău. Sau și mai bine și mai rău în același timp. Peste praf se pune negare. Peste negare vine noaptea, vine dimineața, vine acceptarea. Vin pozele cu mâncare gătită în casă și puzzle-uri și îndeletniciri de pe canapea. Sau de pe covor când ai copii. Se pune praful peste bucăți din oraș. Noroc cu primăvară. Se pune uitarea, dacă simți că trebuie să uiți. Se pune dorul, dacă simți că vei reveni acolo unde e nevoie să revii. La job, în parc, la Kanpai de exemplu. Se pun toate intențiile și dorințele, care circulă libere, acum că nu mai este trafic. În curți și grădini, oamenii pun flori. În casă se pune răbdarea, iertarea, iubirea, chiar și când e ceartă.
Se pune praful, dar nu e ceva rău, pentru că, teoretic, știm cum să facem curat. Sper.
anașimaria 