Masterul, articulat, cu pronume hotărât. Îl așteptăm, mă gândeam la el de vreo 2-3 ani. M-am gândit la el, de fapt, la final de facultate, dar n-am știut de unde să-l apuc și ce nume să îi dau. Mi s-a părut firesc să încep să lucrez și să mai las școala pentru când o să știu sigur ce vreau de la ea, de la job, de la mine. Nu știu dacă am aflat cu adevărat ce vreau de la mine sau de la job. Copywriter într-o agenție de publicitate nu era pe agenda mea în gimnaziu. Atunci scriam în oracole: diplomat, profesoară de engleză sau asistent social. Acum sunt copywriter și puțin blogger, doar pentru că scriu aici și atât. La White Rabbit, proiectul meu la care fac materiale pentru evenimente, tot copywriter sunt. La proiectele de identitate pe care le lucrez freelance, tot copywriter sunt. Îmi place și totuși îmi vine mereu să mai fac și altceva. Să mai scriu și altceva.
Așa că am început Masterul. De anul trecut din octombrie. Și acolo scriu și altceva, și vorbesc și altceva, dincolo de explicații și povești pentru copiii mei. Nu îmi vine să cred încă. După câteva luni, o sesiune, niște examene, niște sute de pagini citite și scrise, nu îmi vine să cred că m-am dus să mă înscriu la Masterul de Antropologie, la Studii Vizuale și Societate. M-am înscris din două motive: știam că e genul de școală care mi se potrivește, să aflu despre oameni nu neapărat din peșteri sau din jungle (am aflat și despre aia), dar despre grupuri de oameni, comportamente, reguli din vremurile astea pe care le-am apucat și noi. Al doilea motiv e că facultatea e la 6 minute de casă (de mers cu mașină). Și mi s-a părut firesc și am simțit, că orice găsesc în proximitate, „să fie” pentru mine. Mi-am dorit să-l prind pe Vintilă Mihăilescu profesor, dar nu m-am grăbit destul de mult. Dânsul s-a dus să vorbească despre oameni, obiceiuri și comunități altora, poate îngerilor, dacă există așa ceva. Eu merg în continuare la cursuri, învăț despre rudenie și societate, sunt atentă la introducerea in antropologie, la practica etnografică, iar asta mă ajută să conștientizez și să invalidez o vorbă: prima impresia nu contează. Până nu cunoști, nu poți să știi, nu poți să judeci, nu poți să înțelegi toate punctele de vedere. Așa că e nevoie să cunoașteam. Să citim despre alții, să ne dăm seama că lumea nu e nici bună, nici rea. Doar alegerile sunt diferite, iar motivele sunt importante. De la alegerea de a bate niște tobe în pădure, la alegerea unui politician, la alegerea unui ritual de inițiere, de imprietenire, de joacă cu copiii. Înțeleg niște lucruri, realizez ce greu e și totuși minunat să stai și să observi, să documentezi, ba chiar să filmezi, să fii atent, să asculți, fără să judeci. Repet faza asta cu judecată că nu e ușor de obținut: starea fără judecată. E greu să faci cercetare, să înțelegi de ce și de ce nu, dar e satisfăcător, vine cu recunoștință, cu acceptare, cu toleranță. I love it.
Să continue cu sens Masterul! Masterul la care aflu și descopăr, și iar aflu și iar descopăr. Mă întreb ce informații pierd sau aleg să îngrop, doar că să fac loc acestor lucruri noi, surprinzătoare și esențiale, pe care le tot descopăr aici.
În fotografie e un pachet de la Mihaela, cu mâncare și cu mesaj. O situație de acum o lună, pentru care îi mulțumesc și pe care o simt foarte potrivită în acest context.
anașimaria 