Nu s-a schimbat mai nimic de atunci, deși ceva ceva s-a mai schimbat. În noi, în modul nostru de a vedea lumea, de a reacționa, de a ne uni. N-aș putea să zic că nu s-a schimbat nimic, pentru că altfel aș fi de acord că am ieșit degeaba în stradă, că am aprins lumânări degeaba, că m-am gândit la oamenii care au murit sau au supraviețuit degeaba. Și nu e degeaba. Dar nu s-a schimbat decât foarte puțin și așteptările sunt mari, pentru că suferim, pentru că mergem în alte țări unde oamenii sunt altfel, facilitățile există, avantajele, prioritățile sunt diferite, grija există. Spitale există, Poliție există, oricum și în ce formă vin ele. Desigur sunt oameni care locuiesc prin alte capitale, care spun că nu e așa roz, nu e așa bine, nu e așa sigur, nu e așa ieftin. Niciodată nu pare așa cum vrem sau avem nevoie să fie.
Scriu aici doar ca să nu uit, nu am o direcție, scriu pentru că în continuare e greu să vezi fotografii cu corpuri arse, cu amintiri dureroase. Noi ne vedem de viețile noastre, căci altfel nu știu ce am face, aleg să merg la New York, să încep un master, să merg cu copiii la Zdob și Zdub, să votez, dar vreau să îmi amintesc. Cum am aflat de vestea asta, de ceva ce nu se mai întâmplase în București, să ardă oameni într-un club. Cum am aprins lumânări multe zile după aceea, cum am plâns, cum am citit despre ei. Au plecat de acasă la concert și nu s-au mai întors. Scriu ca să nu uit, că nu există încă respect pentru viață. Nu există respect, deci nici autorizații ISU, nici paturi sau secții speciale, nici tratamente, nici proceduri, nici multe. De ce? Nici vinovați. Deși nu de vinovați am avea nevoie, ci de soluții. Scriu aici ca să nu uit, deși am văzut atâtea lucruri bune cum s-au întâmplat, cum au crescut și s-au dezvoltat legaturi, cum oamenii s-au ajutat și s-au vindecat cu iubire. Le-am văzut, dar imi pare ca sunt puține, rare, iar tristețea și neputința sunt mai mari și mai frustrante. Nu prea există respect pentru viață. Nici eu nu cred că îl am, deși poate ar trebui să fac ceva sau mai mult în privința asta. Doamne-ajută, dar El ajută până la un punct.
Sursă foto: VICE
anașimaria 