Vacanța celor 7 apusuri

A fost o vacanță cu răsărituri, zi de zi câte un răsărit, Doamne-ajută pentru asta, dar mai mult cu apusuri. Am văzut 7 apusuri, ne-am luat la revedere de la soare, de la zi, de la toate, odată cu fiecare apus, cu voce tare sau în gând și ce bine a fost. Uneori apunea veselia sau răbdarea, dar de cele mai multe ori apunea doar soarele. Apunea soarele peste jucăriile noastre de plajă curățate de nisip, peste costumele de baie sărate și ude, peste veselie și țipete, peste mare, peste tot. A fost vacanța celor 7 apusuri, în care, în fiecare zi, am reușit, fără să ne propunem (sau le fotogriem pe toate), să vedem fiecare apus în toate plenitudinea și măreția lui. Apusul plin, pe tot cerul, pe toată întinderea lui, cam cât vedeam noi cu ochii. Un apus de sus, de la Templul Poseidon, din cel mai sudic punct al peninsulei Attica, două apusuri pe plajă, două la terasă, două din balconul hotelului. Apus peste apus peste apus. A fost vacanța costumelor de baie, inspirat și atent selecționate de la Cajuki. A fost vacanța saganaki, această brânză prăjită și divină. A fost vacanța în care cel mai mic copil a mâncat mult tzatziki, cel mai mare a mâncat multă brânză feta, iar cel mijlociu, multe roșii. Pe lângă carne și înghețată. Noi am dus-o bine, ca întotdeauna în Grecia, cu calamari și caracatiță. A fost vacanța unei rutini simple, circulare, sănătoase – mic dejun, piscină, cameră, fructe, sandviș, plajă, restaurant, apus, somn. Ceea ce a făcut ca mersul lucrurilor să fie ceva mai relaxant (cam 10% în plus :)), dar în același timp să simțim că a trecut prea rapid. Zoe a mai avut o misiune legată de un caiet de matematică, eu o misiune legată de Cola Light, iar Radu una legată de somn. Milla a avut și ea o rutină, cam din a doua zi, când după fiecare duș, stătea dezbrăcată pe un prosop, pe jos, în balcon, să privească în zare, să mănânce popcorn. Nu, glumesc, nu popcorn, ci fructe sau sandvișul cu șuncă și unt de la mic dejun. Kira cea mică avea și ea un obicei, să stea cu gura și nasu-n țâță și asta era nevoia ei de bază, vrei, nu vrei. A fost vacanța cu nemulțumiri și cerințe multe, ca în orice altă zi, de fapt, fără vacanță. Chiar mă gândeam la asta, fetele noastre nu par să facă diferența între casă-vacanță-bunici. Se bucură de toate, intens, complet, dar se enervează în oricare dintre aceste locuri, la fel de intens, complet, fără jenă. Exceptând grădinița, școala și uneori anumite vizite, când probabil mintea sau corpul le zice să se abțină, ele sunt așa cum le-a făcut Dumnezeu și implicit cum le-am crescut noi. E și bine și rău. Sau mai degrabă, e normal. Mă bucur că se reactionează nastural în orice astfel de situație, deși, din punctul meu de vedere de mamă care conștientizează curgerea acestui timp, tare mi-ar plăcea să fie mai rapidă masa, mai rapidă schimbarea de costume, mai rapid dușul, mai rapidă trecerea în lumea viselor. Oare ce-am face cu timpul ăsta economisit? L-am consuma, negreșit. A fost vacanța teatrului în aer liber. Ce detaliu interesant gândit de hotelul Ever Eden și perfect amplasat lângă o altă poieniță, unde copiii s-au tot dat peste cap. A fost vacanța lui Acropole, din moment ce singura dată când am plecat spre Atena, am vizitat Acropole, o zi cam insuportabil de călduroasă pentru copii, fapt pentru care am cam tras de ei. Cu ocazia asta am descoperit că e bine să nu testez limitele când căldurile sunt prea mari, dar nici nu regret, pentru că Acropole este o zona superbă, liniștită, corect amenajată, cu bănci, cu coșuri de gunoi, cu vedere la oraș și la zei. Dacă aș locui în Atena, acolo mi-aș da întâlnire cu fetele, cu băieții, cu copiii, cu prietenii. Sus acolo, printre măslini, cu ochii în luminile orașului, în aer și oleacă de praf grecesc. A fost vacanța primului Aqua Park, adică niște tobogane pe care le-am descoperit pe mare, în zona plajei hotelului. Cel mai probabil pentru a compensa plaja mică. A fost vacanța scumpă, în care camera rezervată cu o zi înainte de plecare, a costat mai mult decât voiam, dar șederea în hotel a fost mai plăcută decât credeam. A fost vacanța noastră în cinci, a patra și sigur ultima în formula asta și pe anul acesta. A fost și va mai fi.

Concluzii dupa vacanță

• Grecia never gets old. Să tot mergi până mori în Grecia și să nu te plictisești. Probabil o dată pe an. Deși eu mă laud cu o plecare și în noiembrie. Orice sătuc cu plajă (cum a fost Anavissos) e o ocazie de a te scălda în ape curate și a mânca ceva bun.

• Copiii pot fi veseli, deodată, dar pot țipa și toți 3 în bandă. Dar asta știam deja, era doar o altă validare.

• Oricât e de obositor, aș merge cu oamenii ăștia 4 oriunde în lume. Oricât. Îmi e tare drag de ei, deși seara, uneori, îmi vine să fug.

• Chiar și cu un mic dejun bogat (și extrem de gustos și variat), copiii pun untul prima dată pe farfurie. Măi să fie. Și totuși am observat și pofta către fructe (mult pepene, multe piersici), care erau diferite și proaspete și multe.

• Un borcănel de legume pentru bebeluși nu e sfârșitul lumii. Asta am zis și când l-am luat pe primul, când am fost la cort, acum 3 luni. N-aș fi zis că voi lua vreodată, dar am încercat și toată lumea e teafără și nevătămată. Inclusiv eu. Mai încercasem la copilul mare, de fapt, când era ea bebeluș, acum odinioară, ceva amestec cu pară, în miez de iarnă. Am avut unul cu legume, cu vinete, cu carne, cu orez, ce era acolo, nu-mi venea să cred. Mititica l-a mâncat, chiar și după o porție de tzatziki, nimic n-a refuzat.

• Îmi plac cuvintele grecești. Îmi place cum sună greaca, aș învăța-o, dacă nu ar fi mai important acordeonul. Pare c-aș putea să-mi exprim părerile în limba asta.

• Coasta Atenei merită vizitată. Și nu doar atunci când nu apuci să ajungi pe o insulă. Începe cu un prânz sau o cină la restaurantul Marida. Nimic pretențios, 100% delicios. Iar dacă ai mai mulți bani la tine, mergi la Margi Farm. Sunt convinsă că e o experiență memorabilă, mai ales pentru pofticioși și iubitori de slow living, cum sunt și eu.

• Când eram doar doi în vacanță, făceam câte o mie (și ceva) de fotografii. Acum, în cinci, am făcut 202.

• Grecii iubesc copiii și adoră bebelușii. Cam ca turcii. Cum să nu mergi la ei?

• Apusurile n-ar trebui niciodată subestimate.

Kalispera.