Calendarul Advent din 2018

A venit din nou vremea calendarului Advent. Vremea activităților pe care le putem face alături de copii în fiecare zi din luna decembrie, până în 24, inclusiv. Deși dacă o întrebi pe Ioana K, care este un super psiholog, îți va spune că are ea un set de activități și pentru adulți, respectiv cupluri, care să aducă conectarea și acolo unde timpul a rărit-o și rutină a învins-o. Dar despre asta, altă dată. 

Noi pregătim acest calendar, cel pentru copii, de ceva timp. Am scris despre cel de anul trecut. Facem câte un plan cu activitățile și ne ținem destul de mult de ele. Țin cont ce urmează să se întâmple în cursul săptămânii, ce se întâmplă în weekend, unde o să fim și cu puțină memorie și multă dorință, ne iese în fiecare zi. Și dacă nu ne iese, nu-i bai. 

Calendar cu saculeti LIDL
Înăuntru e ceva care se și mănâncă

Calendarul Advent este o metodă foarte distractivă de conectare. Precum și o modalitate pentru copii să se bucure și mai mult de tot ceea ce oferă iarna și luna aceasta, în care oamenii (cei care pot și simt) pun accent mai mult pe cadouri, surprize, dar și pe bunătatea din ei și a celor din jur.

O parte dintre cărți, cele de anul trecut,  între timp am mai adăugat (doar) patru

Activitățile lunii Decembrie (pentru două fete, de 4 și 6 ani)

  1. SÂMBĂTĂ – Ascultăm colinde (în special, Fulgi de Nea pe care fetele îl tot cântă și dansează deja prin casă) pe drumul spre Ploiești. Citim cartea The Toy’s Night Before Christmas. Și mergem și la parada de Ziua Națională (opțional, facem desene sau ne desenăm în culorile steagului). 
  2. DUMINICĂ – Bem cu toții ciocolată caldă, la micul dejun, citim cartea Omul de zăpadă și vedem și filmul cu același nume.  
  3. LUNI – Facem decorațiuni pentru școală (brazi, coronițe, ghirlande, toate din fetru), pentru clasa fetei mari, de Sfântul Nicolae. Citim La ce visează oamenii de zăpadă + Un dar de Crăciun pentru Horațiu Chifteluță.
  4. MARȚI – Împodobim casa cu luminițe și decorațiuni de Crăciun. Citim din Marea Cartea a Crăciunului + Crăciunul în lume. 
  5. MIERCURI – Facem biscuiți pentru vecini (și pentru Moș). Spălăm ghetele pentru Moș Nicolae. Citim povestea lui Moș Nicolae. 
  6. JOI – Desfacem cadourile de la Moș Nicolae. Mergem să facem o fotografie in familie (Un Portret de Familie). Citim Rime de Crăciun + Peppa’s Christmas Wish.
  7. VINERI –  Facem Lego Friends – Patinoarul. O sunăm pe Andreuța de ziua ei. Citim cărțile Sania lui Moș Crăciun + Cartea de Crăciun
  8. SÂMBĂTĂ – Îi scriem o scrisoare sau îi facem un desen lui Moș Crăciun cu cadoul pe care îl dorim. Citim cartea Darul lui Moș Crăciun
  9. DUMINICĂ – Pregătim cadouri secrete pe care le așezăm în diferite locuri din oraș. Citim cartea Povestea primelor daruri de CrăciunCei trei magi.
  10. LUNI – Mergem la un concert de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și al copiilor din Programul Național Cantus Mundi. Citim Cum a furat Grinch Crăciunul?
  11. MARȚI – Facem teatru de umbre cu Moș Crăciun. Citim cărțile Moș Crăciun + Tu ești Moș Crăciun?
  12. MIERCURI – Mergem să vedem luminițele de Crăciun. Citim cărțile Nu vreau să fiu Moș Crăciun + Mănușa
  13. JOI – Colindăm un prieten din alta țară – ne filmăm cântând colinde (pentru G din Canada, A din Spania, A tot din Spania). Citim din cartea Ninsoarea din vis. 
  14. VINERI – Ascultăm coloana sonoră din Spărgătorul de nuci. Citim cartea cu același nume.
  15. SÂMBĂTĂ – Împodobim bradul. Citim Tiptil, Crăciunul se apropie.
  16. DUMINICĂ – Ne uităm la filmul Expressul Polar. Citim cartea cartea cu același nume.
  17. LUNI – Facem o scenetă cu Nașterea lui Iisus. Citim cartea Nașterea lui Iisus.
  18. MARȚI – Ne îmbrăcăm, la cină, în roșu și verde. Citim cartea Elmer și Moș Roș Crăciunul perfect al Emei.
  19. MIERCURI – Scriem felicitări de Crăciun. Punem felicitările la cutia poștală. Citim cartea O dorință de Crăciun. (care mie îmi place foarte mult)
  20. JOI – Facem o baie în cadă cu lumânări și ascultăm Sia (CD-ul de Crăciun) sau Bing Crosby. Citim Crăciunul, cele mai frumoase povestiri. 
  21. VINERI – Donăm, fiecare dintre noi, cate un obiect pentru un copil sau un adult. Citim Frederick.
  22. SÂMBĂTĂ – Facem turtă dulce. Citim Aventurile râmei Oli în Laponia.
  23. DUMINICĂ – Ne gândim la lucrurile pentru care suntem recunoscători și ni le spunem unul altuia. Citim Crăciun fericit, Matei.
  24. LUNI – Mergem la patinoar. Citim Cărțile de Crăciun cu Bobiță și Buburuză. 

BONUS, DE CRĂCIUN: Decorăm împreună masa de Crăciun. Poate ne inspirăm de aici, cu niște figurine delicate și culori calde sau de aici în același stil simplu.

De obicei, eu fac majoritatea acestor activități cu fetele (unele, după cu observați, le facem totuși în 4, în curând în 5), așa ne-am obișnuit, deși orice altă prezență este binevenită. Dar în cazul în care nasc, desigur, las pe capul tatălui lor și soțului meu aceste minunate clipe de citit sau bricolat sau de joacă, pur și simplu. Și de schiat sau patinat. Căci în funcție de vreme, de zăpadă, de timp, de bani, de copil mic-mic, vom face cumva și asta. Ah, și de degustat, căci fiecare săculeț are câte ceva de ronțăit în interior: un caju, o nucă, un goji, o migdală, un jeleu, un pufulete.

Pentru alte idei și activități, vedeți aici la câteva fete, niște idei grozave.

  1. suntpitic.ro
  2. Playful Notes
  3. Emoții de mămică
  4. Talente de năzdrăvani
  5. Făurim oameni

Iar dacă vreți cărți noi și frumoase de citit în perioada Crăciunului, Laura a pregătit o listă. Eu sunt curioasă cum e Scrisori din Laponia.

Să aveți o lună bună, generoasă, veselă, grozavă, cu sau fără calendar Advent, cu multă iubire și cu zăpadă afară și căldură în suflet, dacă așa vă doriți, desigur. Eu cred că da. Și apropo de generozitate, nu uitați de Bucureștiul generos, campanie inițiată de minunata Fundație Comunitară București.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s