personal

Ziua în care a murit Regele

Ieri a murit Regele. Avea 96 de ani și era bolnav. A murit în luna în care odată a abdicat, cu voia sau fără voia lui. A murit, dar așa cum se întâmplă cu toți oamenii pe care îi îndrăgim, ei de fapt nu mor niciodată. Nu moare amintirea, nu moarea povestea, moare doar corpul.

ms-regele-mihai

În ziua când a murit Regele a fost și cald și frig. Pe la ora 16:00 a și nins pe Calea Victoriei când eu mă întorceam spre casă, cu greu, pe trotineta copilului mare (care rezistă până la 100kg). Asta pentru că am vrut să iau pulsul orașului și nu pe o trotinetă electrică, pe care oricum nu o aveam.

În ziua când a murit Regele am cumpărat pentru a două oară carne de Mangalița de La Prăvălescu, am intrat la Hippie Hippie Shake și apoi am intrat, tot pentru a doua oară, la Cămară din față.

În ziua când a murit Regele am spart un borcan de dulceață de vișine pe gresie și mi-a părut rău.

În ziua când a murit Regele am făcut biscuiți și turtă dulce cu fetele (conform planului Advent) și le-am oferit vecinilor din bloc. Eu eram toată în negru, parcă în doliu, ele erau îmbrăcate în Albă ca Zăpada și respectiv Scufița Roșie și au sunat alternativ și au ciocănit alături de mine la uși.

În ziua când a murit Regele am fost Moș Nicolae pentru copii, dar și pentru mine și pentru Radu. Apoi la ora 00:00, surprinzător, dormeam.

În ziua când a murit Regele am și zâmbit, am și râs, m-am și enervat, mi-au dat și lacrimile. În ziua când a murit Regele, eu trăiam.

În ziua când a murit Regele am aflat că doamna Firea vrea să redenumească Piața Victoriei în Piața Regelui. De ce ar vrea intenționat să uite că există deja una cu numele Regelui. Piațeta Regelui e, prin definiție, mică, modestă. E un spațiu deschis, pe colț, într-o intersecție, unește două străzi, Ion Mincu și Kiseleff. Poate cineva s-a gândit la ceva când a ales acest loc sau poate nu totul în lume e așa conceptual, eu îl văd doar ca un spațiu deschis către lume, nu ascuns. Poate e mic, poate nu e de ajuns, nu știu, eu cred că e destul, e aproape de parc, locul unde a și copilărit Regele. Aseară când am fost cu fetele să lăsăm o floare, erau opt lumânări. Poate acum sunt mai multe. Eu iubesc acest loc simbolic și nu doar pentru că e aproape de casă.

Fiecare făcea câte ceva, altceva, în ziua în care a murit Regele Mihai I. Și apoi, deodată, ne-am gândit toți la el. Probabil nu chiar toți. Poate unii își amintesc doar de o frază din discursul din Parlament (2011). O frază care apare și în Piațetă. „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”. Unii l-au cunoscut personal. Mie îmi amintește de bunicul din partea mamei, căruia îi spuneam tataia. Tataia semăna foarte mult, fizic, cu Regele (și parcă aș zice că și regina Ana semăna puțin-puțin cu mamaia mea Maria). Aceleași trăsături blânde și în același timp aspre, născut tot în luna octombrie. Tataia a fost și bun și înțelept și nedrept și violent. Și Regele și tataia zâmbeau rar. O să caut și o fotografie cu el. Chiar nu știu cum a fost Regele, dar în lume e privit cu multă dragoste, cu respect, cu demnitate. Și nu știu dacă e atât de iubit ca Regele Thailandei care a fost înmormântat tot anul acesta și pentru care s-a ținut doliu un an (și s-a și cheltuit mult, observ), dar eu sunt cu gândul la el. Drum bun, Maiestate.

Regele Mihai I va fi înmormântat sâmbătă, 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s