4 am fost și acum 2 ani în Istanbul. 4 am fost și acum 5 ani în Dublin. Și sper că tot 4 să mergem din 2 în 3 ani în locuri mișto, noi, diferite. Nu atât de mișto încât să ne invidieze soții sau atât de scumpe cât să nu ne permitem. Nu atât de liniștite încât să stăm doar cu burtă la soare, dar nici atât de agitate sau turistice încât să nu ne mai bucurăm de soare, de iarbă, de noi. Ne-am unit, nici nu mai știu cum am făcut asta, dar era într-un moment când eu nici n-aveam copii. Ce departe-departe pare. Eram altfel acum 5 ani din multe puncte de vedere. Dar suntem la fel de curioase și de căutătoare de frumos și de mâncare bună și de magazine și de natură pe cât eram și atunci.
Anul asta am stat tot 4 zile. 3 nopți departe de soți, copii, praf, București, să trăiești. Dar aproape, într-o singură casă toate, ba chiar și în același pat.
Iar în Glasgow ne-am plimbat prin centru, așa și așa, prin zonă universitară, superbă, aș fi făcut un master pe la ei, prin zona luxoasă cu case de invidiat, prin zone hipsterești, cool, prin zone liniștite, prin zone cu muzee, turistice, cu cântăreți tineri și cu voce, cu restaurante, cu bere și scottish meat. Dacă mergeți în Glasgow, să știți că la Ubiquitous Chip se mănâncă foarte bine. Și arată și foarte bine locul. Apoi am căutat locul de stand-up comedy, cu ajutorul doamnei de la Google Maps, al ciocolatei Cadbury și al picioarelor noastre, unde am ajuns la limită, spectacolul stătea să înceapă, am găsit loc doar în față, la prima masă din față omului care urma să ne facă să râdem, tare ne gândeam că nu prea o să înțelegem multe și că mai degrabă o să râdă el de noi. Ceea ce s-a întâmplat, dar le-am zis și eu două chestii și chiar au râs și cu noi. Iar din cei 5 comedianți, norocul nostru că doi erau londonezi, că altfel am fi înțeles doar 15%, nu 45%, hai 55, cât cred eu de fapt că am înțeles. În timp ce noi ne ocupam cu râsul, eu cu Laura adică, Maria și Mișu se ocupau cu niște gourmet handmade burgeri, pentru că ele nu și-au dorit amuzantul în seara aia, au preferat gustosul. Doar că ele nu știu că și noi am gustat ceva, un umor ba ciudat, ba autentic, ba tâmpit, clar diferit. Și am gustat și dintr-o pungă cu chips-uri cu sare, așa pe sub masă, pe care o cumpărasem de la Mark&Spencer Food, la care am asortat oleacă de vin rose, direct de la bar.
Pe lângă Glasgow am fost pe insula Arran unde am hotărât, eu și Maria, să ne ducem și copiii. Să îi ducem și pe ei să vadă frumosul. Maria sau Mișu, nu mai știu care o fi descoperit insula, eu am mai adăugat câte una alta la itinerariu, Laura a venit cu Riverside-ul ei, căci era tare impresionată de moartea faimoasei doamne minunate arhitecte Zaha Hadid. Așa deci ne-am făcut de drum, dar pe insula Arran cred că ne-a cam plăcut cel mai mult. Am mers cam 21 de km în ziua aia, așa a declarat ceasul verde al Măriei, am vrut pe jos, tot pe jos, nu vreți autobuzul, e stație chiar la parc, la rezervație acolo, nu mulțumim. Și am tot mers, cu sacoși după noi, cu cadouri, cu sendvișuri, cu ape, cu crengi, cu pietre și conuri, mai ales eu. Și am mers de nu mai puteam să țin Conversii în picioare. Să îi arunc și să mă arunc și eu cu ei în mijlocul drumului. Dar frumos, verde, simplu, cu aer, cu animale, cu păsări, cu rufe uscate în vânt și la soare, cu case din piatră, cu libertate. Heidi eram. Cu sacosi de la Friday’s Child și cu apărat atârnat de gât, dar Heidi din creierii muntelui. La Arran am ajuns cu autobuz vreo 50 de minute până într-un loc care se chemă Ardrossan și încă vreo 50 de minute de acolo cu feribot până pe insulă. Vreo 20 de lire toată călătoria. Superb, cu tot cu vânt, frig, soare cu dinți, dar Doamne-ajută fără ploaie. Cu tot cu căciuli, șosete nu cât ar fi trebuit de groase, fulare, eșarfe zburatacite, păr fluturând, Măria golașă cu geacă galbenă cumpărată spontan.
Tot pe lângă Glasgow am fost la Loch Lomond care ne-a cucerit undeva din aeroport, cu fotografii imense puse pe pereții din terminalul unde am aterizat. În Loch Lomond ne-am dat cu barca, cu viteză și mai puțină viteză, ne-am dat cu picioarele prin nisip, prin pădure, printre multe crengi, copaci, flori, băncuțe memoriale, copaci cu mesaje înduioșătoare. Ne-am tot dat și în ziua asta vreo 20 de km. Făceam doi pași, vedeam frumos. Așa ne striga Laura din 2 în 2 minute. Ia să vedeți frumosul aici. Ba aici, ba dincolo. Noroc că și noi suntem, sper, frumoase, după 5 ani.
Prima zi, cu tot timpul înainte, cu bucuria în corp și în priviri, cu dorință mare de Glasgow
A doua zi, pe insula Arran, una din cele 20-30-100 insule din jurul Scoției
A treia zi tot înconjurate de verde, de apă, de animale și de magazine am fost. Si de vacile-zimbri.
A patra si ultima zi, tot in Glasgow, ca sa ne saturam. Plimbare, muzeu, mancare, relaxare, in parc la destainuri, la planuri de alte vacante, la baut o ultima sticla de Prosecco.
Ultima poză, din George Square unde am băut ultimul Prosecco, unde ne-am făcut destăinuiri și planuri pentru alți ani, cel mult 2.
anașimaria 