Cum ziceam, am plecat cu Radu şi doar cu el în Belgia, cu ceva strângere de inimă pentru ce se întâmplă acolo, dar şi pentru ce urmă să se întâmple acasă. Urma să o las pe Milla, cea alăptată la cerere şi zi şi noapte, fără lapte de mamă 4 nopţi şi 5 zile. Iar la biberon ea nu acceptă, deci nada de lapte. Şi m-am gândit şi m-am sucit, am încercat să îi mai răresc porţiile, să nu pară trecerea bruscă, am sunat la Clinica de Alăptare, am întrebat, am vorbit, m-am perpelit, am culcat-o ba cu ta-su, ba cu mătuşa, a dormit, n-a avut nicio supărare, cu ei nu s-a trezit deloc pe timp de noapte. Apoi când a revenit lângă mine, iar cu alăptat şi trezit. Iar ziua când cerea şi eu nu-i dădeam, mama ce o mai supărăm. Aşa că am hotărât. Cât sunt eu lângă ea şi vrea, îi dau şi cu asta basta. Nu vreau să stresez copilul degeaba. Am pregătit-o însă, i-am tot povestit cu vreo 2 săptămâni înainte, că urmează să plecăm, că nu o să mai bea lapte pentru câteva zile, că ne întoarcem, că e timpul meu special cu tati, bla bla bla şi uite aşa, până când a venit ziua. Ne-am luat la revedere, eu mi-am luat şi o pompă de san cu mine, una electrică pentru rezerve şi pentru neintrerupere de alăptare, ei i-am lăsat totuşi un biberon cu lapte matern la congelator (consumat mai degrabă de Zoe cu mare spor :)) şi ne-am mai văzut peste 5 zile. Peste cele 5 zile am aflat că Milla nu s-a trezit deloc, dar deloc, în nicio noapte, pentru zero lapte, ziua a mâncat, s-a jucat, n-a avut nicio frustrare sau supărare. Iar când m-am întors, cum am intrat pe uşa, o secundă ne-am pupat şi apoi direct la alăptat. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Am luat-o de unde am lăsat-o şi uite aşa, cum m-a văzut, m-a întrebat de tzitzi şi povestea a mers mai departe. Minunat, neaşteptat şi totuşi firesc şi cât se poate de natural. Vai de mine ce o mai iubesc.
anașimaria 