A fost groaznic și frumos. Ea era frumoasă, caldă, liniștită, cu ochii mari. Cu mâinile mici și păr mult. Cu nas borcănat, ca al meu. Era perfectă, eu eram cam distrusă. Pe Zoe o alăptasem cu ajutorul pompei. Dacă nu îmi ieșea nici cu Milla alăptatul direct la sân? Ieșea, ieșea. Mergea bine, doar că ea stătea toată ziua la sân. Dacă nu mai aveam timp de Zoe, cu alăptatul asta așa des? Dacă și dacă și dacă. Eu în spital cu Milla, Zoe acasă cu Radu. Of, de ce nu puteam să fim toți odată? Am fost, de două ori în 3 zile. Zoe se uită la Milla, eu mă uitam la ele. Erau perfecte și dragi și sănătoase. Și Milla era sănătoasă și asta mi-a mers la suflet.
Medici, calmante, branulă, mâncare puțină și apoi din ce în ce mai multă. Flori, vizite, părinți. De-abia așteptăm acasă, în formulă de familie în 4. Oricât de greu ar fi fost și obositor, voiam acasă. Cu Zoe în maternitate parcă depindem de ajutorul asistentelor. M-au ajutat la spălat, la înfășat, la alăptat. Acum voiam să scap de ele, să mă lase să plec odată acasă. Că acolo era urât și eu plângeam și aveam și cateter în spate. Și tot la Zoe mă gândeam. Cum se va purta ea, cât timp voi mai avea cu ea, cum vor fi ele două. Mereu am fost o plângăcioasă. Dar trei zile am plâns și de dor și de supărare și de bucurie. Să formez o legătură pe viață între două surori e o bucurie incredibilă.
anașimaria 