Exista locuri pe care vreau neaparat sa le vizitez.
Nu concep sa nu ajung acolo macar o data in viata. Oricand as avea o suma de bani de cheltuit sau oricand as vrea sa imi fac un cadou mie sau familiei mele, o sa intru pe net, o sa caut o carte si un loc si intr-acolo o sa fug, sa zbor, sa conduc.
Pentru ca lumea asta e prea mare si merita explorata. Si oamenii buni sunt peste tot, dar trebuie gasiti. Brazilia, San Francisco, New York, Moscova, Kerala, Sri Lanka, Barcelona, Berlin, Bora Bora, Scotia, Viscri, Horezu, Sighisoara, Timisoara.
Apoi Dublin, Stockholm, Oslo, Mexic, China, Beijing, Copenhaga, Malancrav, Zabola, Gura Portitei si multe multe altele. Intr-unele am ajuns. Si odata cu plimbarile s-au format si amintirile. Cate locuri de neuitat, atatea amintiri de pastrat. (parca suna a melodie a Loredanei)
Drumurile sunt uneori lungi. Alteori sunt amuzante. Uneori sunt romantice, alteori sunt enervante. Uneori complicate, alteori scurte si memorabile. Dar fie in doi, fie in trei, pastram acelasi dor de duca. Ce-i drept, cu Zoe mica dupa noi, am calatorit mai putin. Dar din ce in ce mai des. Si am ales locuri frumoase, chiar daca „e mica si nu intelege”. Oricat de putin intelege, ceva ramane. Iar daca vom vrea sa ramana din ce in ce mai mult, vom continua mereu cu cate-0 plimbare. Cu alte camere, cu alte trasee, cu alte drumetii sau hoteluri, restaurante, copii noi si jucarii diferite.
Zabola e un loc fruntas in lista. De vreo 2 ani tot vrem sa mergem si sa dregem. A venit ziua libera si ne-am hotarat s-o facem. Sa facem o aventura de 3 zile in 3. Am luat carticele, jucarele, haine de schimb, haine de iarna si de seara, am spalat masina in zadar si am plecat spre castelul asta special. Castelul Mikes ii zice, dar la prima cautare, Zabola iti iese in cale.
Am vazut, mi-a placut, asteparile mi le-a intrecut. De vizitat nu prea e de vizitat. De jur-imprejur cam pustiu, e loc doar de pozat si plimbat. Dar frumos si linistit si mancare buna cum n-am mai mancat.
Zoe a dormit bine, cu o trezire in miez de noapte (probabil locul nou, probabil perioada asta care face sa para ca e vreun puseu de crestere, nu stiu), dar cu zambetul pe buze dis de dimineata. Rosie in obraji de la frig la pranz si cu ochii mici seara de la mers. Ne-am amuzat, am mancat deci ce era de mancat, ne-am iubit si dragalit, iar eu cu Radu am tot dormit (cat s-a putut pe timp de noapte si pe timp de zi). Si cred ca ne mai ducem, daca om mai avea timp. Pentru camerele calduroase, cu paturi lenese si podele vanjoase. Pentru micul dejun incredibil de bun si pentru plimbarea cu caruta amanata pentru alta data. Daca om mai avea timp. Caci lumea e mare, iar noi avem picioare de plimbare.
anașimaria 