Uncategorized

Efectele maternitatii

O sarcina te transforma intr-o persoana de 10 ori mai emotiva. O nastere iti declanseaza automat plansul. Dar un copil, mai ales primul, te aduce in starea plansului spontan, de emotie, de veselie, de drag, de suparare, de tristete sau melancolie. Dintr-odata, intr-o miime de secunda. De la copila care te strange bine in brate pana la filmul perfect pe care l-ai vazut, de la povestea altor bebelusi sau cele mai simpatice haine pentru copii, te inmoi, dai doua-trei-o mie de lacrimi fara sa vrei, sa stii, sa simti. Le simti de-abia apoi cum vin, iti uda toata fata si bluza si inima.

N-am mai plans vreodata asa de mult. De fapt asta e inceputul plansului ca emotie fundamentala. Am mai plans eu la filme, caci si-asa sunt a hopeless romantic si o emotiva din nastere. Dar de cand cu Zoe, nu mai am remediu. Plang la orice ar scoate cuiva un oftat, ma emotionez la oricine, la vorba stalcita a unui baietel, la grimasele unei fete carliontate, la mangaierile lui Zoe si tot ce tine de ea, dar mai tare si mai tare la filme cu povesti incredibile de viata, la carti  din inima, la poze frumoase si delicate, la tot, ce sa mai. La tot, frate. Plang ca un copil la orice si emotia asta elibereaza. M-am zbatut cu asta cand era Zoe mica si totusi dintr-o alta perspectiva. Nu mi-a fost niciodata frica de plans. De sentiment care poate exploda, in orice moment ce ar parea nepotrivit sau in orice loc in care nu se „cade” sa te exprimi prin plans. SI nici acum nu imi este. Dar cu atat mai mult acum, simt cum ma inunda emotii peste emotii si toate se exteriorizeaza prin plans. Si e bine. E foarte bine.

Acum fix 4 zile, cand am venit acasa, a venit Zoe repede-repede la mine, tropaindu-si piciorusele grasute si dragute, s-a agatat de ale mele, am luat-o in brate si m-a strans de nu mi-a dat drumul vreo 2 minute. Ma strangea, imi dadea drumul, iar ma strangea, iar imi dadea drumul. Si radea cu pofta. Si radeam si eu. Si iar radea si uite asa, apoi a dat-o in chiote de veselie, iar eu in cel mai fericit plans de cea mai fericita mama. Si atunci am simtit dorul. Nu revolta sau supararea ca am lipsit de acasa, ci dorul sincer al unui pui de om. Eu cred ca asta inseamna ca o sa fie bine. De fapt mai multe sper, decat sa cred, pentru ca niciodata nu sunt convinsa ca trebuie sa iti lasi copilul si sa te reapuci de job. Dar stiu ca este pe maini bune si imi doresc sa imi simta lipsa cu dor, cu dorul asta de joi si nu cu suparare si neintelegere. In acest scop, lucrez la timpul asta lipsa si incerc sa fie cat mai putin posibil. Orice minut conteaza in relatia asta mama-copil, Pur si simplu orice minut este sfant. Este incredibil de important. Asa cum e in primele luni, in care bebelusul asta dragut, dar neajutorat sta lipit de tine non-stop de simti ca nu poti face nimic pe cont propriu, nici macar pipi de 1 minut, acest minut rastoarna acum situatia si pare o eternitate. Un minut de conectare, un minut in brate, ochi in ochi sau mana-n mana este magic. Magie adevarata, pe care inimile de copii o fac cu inimile mamelor.

O magie e si filmul asta, tot cu o fetita, mai mare ca Zoe, dar cu aceiasi ochi patrunzatori si o personalitate puternica. Lacrimile pe care le-am dat pe parcurs si la final nu sunt o magie. Au venit natural.

beasts-of-the-southern-wild-poster

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s