Pentru ca scrisul este cel mai important pentru mine. Scrisul elibereaza orice stres si face din tantar-armasar in cel mai bun sens al cuvantului. Scrisul aduce oameni impreuna si situatii si idei de tot felul. Scrisul incepe undeva si nu stii niciodata unde se termina. Nu exista timp special pentru scris. Dar cand incepi sa scrii, devine timpul (cel mai) special. Si te tine treaz noaptea. Chiar si acum la 5 am, cu ochii lipiti de somn. Writing can do that.
Sa spun o vorba fata-n fata este bine si direct si la indemana. Dar sa scriu pe indelete e si mai bine si de multe ori si mai la indemana.
Si pentru ca scrisul conteaza, iar cuvintele au o forta nebanuita, trebuie folosite cu grija si cu atentie si cu dragoste. Eu sper ca fac asta. Dar in cazul in care nu o fac sau nu imi dau seama, m-am gandit sa fac acest curs si sa ma asigur ca totul e bine. Foarte bine chiar. Pentru ca as vrea sa fie foarte bine. Pana sa invat portugheza si pana sa stiu sa cant la acordeon, trebuie sa fiu sigura ca scrisul imi iese bine. Sa arunci cu vorbe pe o foaie alba, fie ea si Word, pare simplu. Dar eu vreau ca intotdeauna sa reiasa de acolo dragul si dragostea si placerea pentru ele. Pentru vorbele astea frumoase si pline de semnificatie. Deloc vorbe goale si deloc fara intentie.
Am gasit acest Curs de Scris. Sau poate el m-a gasit pe mine. Noroc cu Adina care a dat de stire. Si de saptamana viitoare incep.
Iar ca pecetluiesc inscrierea, am trimis un text. Un text pana in 2000 de caractere, cu spatii cu tot.
„E 14 februarie. Mai e o zi până la termenul limită de înscriere la cursul ăsta de scris. Trebuie să scriu ceva ca să aplic şi cu asta basta. Nu ştiu ce-am aşteptat până acum. Am tot amânat să leg două, trei fraze într-un Word şi acum sunt la limită. Ca o mamă ocupată şi o femeie fată dezorganizată, aş putea da vina pe copil sau pe abilităţile mele ineficiente de organizare. Pentru că ele există totuşi. Abilităţile de organizare. Dar cu acest pui de om de 8 luni şi câteva zile, zău dacă nu pare totul o provocare. Mă lasă memoria, pica părul, imunitatea e la pământ, sexul e supraevaluat, coafură nu rezistă. Măcar scrisul să învingă. Aşa că acum m-am apucat repede să umplu o jumătate de pagină şi să văd ce iese. Aş putea să scriu despre orice. Despre copii, caca, pipi, Vigantol, iepuraşul Miffi şi altele din zona asta. Sau despre pasiunea eternă pentru Friends. Sau despre diacriticele care lipsesc până la punctul ăsta, dar pe care va trebui să le pun. Urăsc textele fără diacritice şi totuşi scriu fără. Le adaug la final. Ce pierdere de vreme. Aş putea să încerc să scriu despre Cupidon şi Valentini şi dragoste şi alte dezmăţuri. Despre ce naiba aş mai putea să scriu? Despre tehnici de curăţenie după un copil mic. Sau despre documentarul Pirate Bay. Că la ăsta am încercat să ţin ochii deschişi azi-noapte. Sau despre Papa. Dar nu prea ştiu care e faza deocamdată, aşa că mai bine nu. Sau despre dieta sănătoasă pe care o ţin, ca orice fostă gravidă care se respectă, dar care în sarcină nu prea s-a respectat. Şi despre abdomenele făcute în locul de joacă, cu Zoe la picioarele mele. Ce subiect o fi mai interesant? Sau să inventez o poveste cu vreun animal simpatic cu ochi gri şi coadă lungă şi răsucită, care aleargă repede şi râde zgomotos. Şi care e foarte foarte simpatic (am mai spus asta, dar aşa ar trebui să fie) şi o adoarme pe Zoe la loc. Pentru că tocmai s-a trezit si deci gata cu textul. Diacriticele mai târziu.”
anașimaria 