De vreo lună, Zoe face vocalize. Dese și clare. Pe zi ce trece se diversifică și se intensifică. Ce amuzantă e chițăiala asta. E un clinchet de clopoței, zi de zi, de dimineața până seara, jur că e foarte plăcut, mai puțin când mă doare capul de la nemâncare și nesomn. Gânguritul, chițăitul, limba bebelușească s-ar putea să fie printre cele mai plăcute lucruri care se pot auzi pe lume.
Lucrurile acestea se întâmplă cel mai mult și mai mult seara, înainte de culcare. Stă cu capul pe mine, se trage de păr, se lovește de pieptul meu, mă trage și pe mine de păr, de mâini, de halat. Și vorbește și chițăie. Adormirea asta durează și o oră. Uneori adoarme mâncând. Alteori se aude așa:
deeee-de; deeee-de
daaa-da; da-da; da-da
de-de-de
naaaa-na; na-na-na
g-g-g-g-g-d-d-d-d-d
ma-ma; maaaaaa-ma; mmmmm-ma; mmmm-ma
neeeee-ne-ne-ne
aaaaa-a-a-a
baaaa-ba-ba-ba
și tot așa.
Iar pe mine mă înfundă râsul. Că face toate aceste vocalize în gâtul meu și mă mai și gâdilă. O las până când obosește și adoarme pe umărul meu. Respiră ușor, mai stăm așa vreo 10 minute și apoi o așez în pat, după ce o pup foarte, foarte ușor pe nas.
Cam așa se întâmplă de obicei. Mai puțin în seara asta când după tot acest episod, a apucat-o deodată un plâns din care nu se mai oprea. Dar după încă o rundă de lapte, Moș Ene a venit în sfârșit la ea. Muahahahaha.
Noapte bună.
anașimaria 