In crestere

Atunci cand crezi ca nu se mai poate si mai rau, atunci va fi, evident, si mai rau. Stia Murphy ce stia. Iar raul poate fi orice. Un disconfort, o durere, orice.

Tocmai cand credeam ca am intrat intr-un ritm, atunci s-a dezechilibrat totul. Cand incepusem sa ne echilibram putin si sa fim pe aceeasi lungime de unda cu Zoe, atunci a aparut puseul de crestere. Care Atunci e de fapt Acum si este cam jale. Caci orele de somn s-au redus drastic, ba chiar s-au evaporat (mai ales in timpul zilei), foamea s-a triplat, plansul e mai intens si mai des. Si deci oboseala si nelinistea mai mari. Si ale ei si ale mele. Pentru ca incerc sa fiu calma. Jur ca incerc. Si imi impun o stare de zen. Daca nu constanta, cel putin in momentele cheie. Dar e greu. Pentru o vad cum plange, ca din gura de sarpe uneori si e greu de linistit. Si o inteleg. Dar auto-controlul e complicat.

Si deci vorbeam de puseul de crestere. Care a venit de-a valma si m-a luat pe nepregatite. Nepregatita psihic. Caci fizic inca e ok. Lapte exista. Daca durerile ar disparea, ar fi si mai eficienta treaba. Stiam de pusee, dar nu am realizat ca Zoe chiar face 3 saptamani si, ca la carte, o sa aiba parte de unul dintre ele. De primul. Astazi, dupa simptome descrise mai bine de cineva aici sau de altcineva aici, mi-am dat seama. Si din nou, rabdare. Cata rabdare trebuie sa ai. Dumnezeule. Rabdare in orice moment, fara sa pui intrebari. Pentru ca asa e normal. Nu ai ce face. Copilul creste si tu nu poti decat sa ii fi alaturi. Prin orice metoda. Pana la epuizare. Mai ales in aceste cateva zile cat dureaza procesul asta obositor pentru mama, dar atat de natural pentru copil.

Pacat insa ca aceasta noua provocare vine in paralel cu alte probleme care nu mai trec. Pentru ca din nou, „mai raul” de care ziceam la inceput si-a bagat din nou coada in treburile mele si mai precis, in operatia mea de cezariana. Care nu doar ca nu trece, dar se umfla, apoi se desface, curge, prezinta un serom de toata frumusetea si mai nou isi face de cap cu niste fire, pe care incepe sa le elimine (datorita intolerantei mele la fire, se pare). Groaznic. Blestemata fie aceasta operatie si sper sa treaca rapid, pentru ca ma lupt cu constiinta si incerc sa evit Zinnat-ul pe post de antibiotic prescris de ginecolog. Imi zice ca n-are a face cu alaptarea, dar eu stiu ca-i puternic si pe prospect e ditamai contraindicatia. Rabdare deci si la acest capitol. Si speranta unei cicatrizari rapide, in lipsa oricarei alte complicatii sau infectii.

Doamne ajuta.