Acasa

In numarul curent al revistei The One, Andreea Esca scrie despre Acase. Despre multe case care au fost pentru ea Acasa. Cu ocazia asta, am inceput sa ma gandesc si eu la Acasa. Cum nu simt ca am gasit acest loc. Desi au fost multe locuri in care am stat sau in care am petrecut destul mult timp, in care m-am simtit ‘ca acasa’ si unde am avut acel sentiment care te determina sa spui ca te identifici cu locul, ca ii apartii. Si totusi nu le-as numi Acasa. Pentru ca nu am simtit asta. Din pacate. Chiar e un pacat, pentru ca toate au fost locuri minunate.

Casa din Vestul Ploiestiului, unde jucam Pietricele, Tara-tara vrem ostasi sau Ratele si Vanatorii, casa in care am inceput sa experimentez divese bucate culinare si casa unde am avut primele intalniri cu Radu si spre care m-a condus de multe ori cu bicicleta.

Casa din Centrul Ploiestiului, casa cu mult spatiu si verdeata, cu caini mici si balcon mare. Casa cu curte si uscatorie, unde am invatat pentru examenele de Bac si de intrare la facultate. A fost o casa minunata.

Casa din Nordul Ploiestiului si ultima, unde este si mai multa verdeata.

Casa din Bucuresti unde locuiesc acum, careia ii cunosc fiecare coltisor si pe care am exploatat-o la maxim. Si pe care am impartit-o cu Radu inca din primele zile, chiar daca la inceput mai rar.

Casele din Madrid, din centru, dar si din nord, unde am experimentat un trai nou, colegi multi de apartament, un alt stil de viata. Pe astea o sa mi le amintesc cu si mai mare drag.

Casa de la tara, cu bancute verzi si vie in curte, cu mult porumb in spate, cu hambar si poienita cu narcise pe model Sandy Bell, casa unde mi-am petrecut niste ani din copilarie si unde am continuat sa merg la rude, de cate ori am avut ocazia.

Casa lui Radu, care si ea s-a dovedit a fi memorabila, casa care m-a gazduit ori de cate ori s-a ivit momentul.

Pe toate le-am luat pe rand si in toate am avut momente de fericire, de multumire. Toate mi-au tinut de frig, de cald, de urat. Toate au fost in familie.

Toate aceste case mi-au lasat amintiri.  Si eu am lasat ceva din mine in fiecare dintre ele. Dar parca nu au fost Acasa. Parca nu mi-am gasit inca locul. Desi ‘acasa’ m-am simtit oriunde au fost oameni dragi. Mai ales acolo unde am stat cu prieten cu tot, ulterior devenit sot. Oriunde a fost el, a fost si sentimentul asta. Nu degeaba se spune: Home is where your heart is. Chiar ca persoanele sfintesc locul. Ceea ce ma incanta, dar ma si nedumireste. Caci intotdeauna am fost pasionata de locuri si mai ales de obiectele care le populeaza. Si atunci ce am cu casele astea? O caut inca pe aceea careia sa ii zic Acasa, cu mana pe inima si fara sa ma gandesc prea mult.

Culmea Acaselor este ca in curand o sa ne mutam in alt loc, in alta casa si nici pe asta nu o simt Acasa. :) Presimt insa ca imi va placea sa o decorez. Asta va fi intotdeauna cea mai mare bucurie. Bucuria de a decora si de personaliza un camin. Un camin personal. Iar alaturi de Radu si Zoe, va fi o imensa placere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s