Acasă

În numărul curent al revistei The One, Andreea Esca scrie despre Acase. Despre multe case care au fost pentru ea Acasă. Cu ocazia asta, am început să mă gândesc și eu la Acasă. Cum nu simt, de fapt, că am găsit acest loc. Deși au fost multe locuri în care am stat sau în care am petrecut destul mult timp, în care m-am simțit ‘ca acasă’ și unde am avut acel sentiment care te determină să spui că îi aparții locului. Și totuși nu le-aș numi Acasă. Pentru că nu am simțit asta. Din păcate, mai ales că toate au fost locuri minunate.

• Casa din Vestul Ploieștiului, unde jucam Pietricele, Țară-țară vrem ostași sau Rațele și Vânătorii, casa în care am început să experimentez divese bucate culinare și casa unde am avut primele întâlniri cu Radu și spre care m-a condus de multe ori cu bicicleta.
• Casa din Centrul Ploieștiului, casă cu mult spațiu și verdeață, cu câini mici și balcon mare. Casă cu curte și uscătorie, unde am învățat pentru examenele de Bac și de Admitere la facultate. Ce casă superbă.
• Casa din Nordul Ploieștiului și ultima, unde este și mai multă verdeață.
• Casa din București unde locuiesc acum, căreia îi cunosc fiecare colțisor și pe care am exploatat-o la maxim. Și pe care am împărțit-o cu Radu, din primele zile si pâna la nunta si pâna in prezent.
• Casele din Madrid unde am locuit, cea din centru, langa toate magazinele unde mi-am lasat banii, dar și din nord, langa parcuri frumos amenajate unde mi-am lasat timpul, unde am experimentat o viață nouă, cu colegi mulți de apartament, cu gătit pe rand, un alt stil, de fapt, de viață.
• Casa bunicilor de la țară, cu băncuțe verzi și vie în curte, cu mult porumb în spate, cu hambar și poieniță cu narcise pe (vezi model Sandy Bell), casA unde mi-am petrecut niște ani din copilărie și unde am continuat să merg la rude, de câte ori am avut ocazia.
• Casa lui Radu, care m-a găzduit de multe ori și oficial și neoficial și mi-a oferit și casă și masă și loc de ascunzătoare.

Pe toate le-am luat pe rând și în toate am avut momente de fericire. Toate mi-au ținut de frig, de cald, de urât. Toate au fost în familie. Toate mi-au lăsat amintiri.  Și eu am lăsat ceva din mine în fiecare dintre ele. Dar parcă nu au fost Acasă. Parcă nu mi-am găsit încă locul. Deși, acasă, m-am simțit oriunde au fost oameni dragi. Mai ales acolo unde am stat cu prieten cu tot, ulterior devenit soț. Oriunde a fost el, a fost și sentimentul acesta. Nu degeaba Home is where your heart is. Pentru că persoanele, desigur, sfințesc locul. Ceea ce mă încântă, dar mă și nedumirește. Căci întotdeauna am fost pasionată de locuri și mai ales de obiectele care le populează. Și atunci ce am cu casele astea? O caut încă pe aceea căreia să îi zic Acasă, cu mâna pe inimă și fără să mă gândesc prea mult.

Culmea Acaselor este că în curând o să ne mutăm în alt loc, în altă casă și nici pe asta nu o simt Acasă. Presimt însă că îmi va plăcea să o decorez. Asta va fi întotdeauna cea mai mare bucurie. Bucuria de a decora și de personaliza un cămin, inclusiv un perete cu vopsea de tabla, pe care poti sa scrii lejer cu creta. Iar alături de Radu și Zoe, va fi o imensă plăcere.