Rabdare

Rabdare multa pana la nastere. Asta incerc sa am. Si cred ca ma descurc bine. Alternez sentimentele intr-un mod inedit, dar in acelasi timp eficient. Acum ma gandesc ca poate intr-o ora se poate intampla ceva (incep contractii, se rup membrane, ceva, o schimbare), peste o ora ma gandesc ca poate o sa ma tina inca vreo 2 saptamani. Asa e cu nasterea naturala. Rabdarea este o resursa binevenita si seninatatea si calmul, arme ascunse.
Ce-i drept, cu gandul ca s-ar putea intampla in urmatoarea ora, ma iau caldurile. Dar vreau. Vreau sa inceapa travaliul, pentru ca asta ma va duce catre o nastere, sper eu, rapida. Nu stiu cat de grea sau usoara, dar rapida si frumoasa, vreau sa cred.
Nu vreau sa mai aud cum cei din jur fac pronosticuri. Si culmea, ca aceste pronosticuri se tot lungesc. Ba spre inceput de weekend, ba spre sfarsit de weekend, ba pe saptamana viitoare. Pai daca nimeni nu crede ca pot naste in urmatoarea ora sau in urmatoarea azi, atunci eu ce sa mai zic?! Sa se concentreze deci lumea in stilul Coelho si sa comploteze alaturi de alti factori ca sa nu mai dureze mult si sa scap macar de durerile astea, de dinainte. Nu sunt superstitioasa si totusi e la indemana sa iti faci idei. Mai ales cu atatia ‘sustinatori’ in jur.
Daca si eu preziceam o data anume, respectiv 21 mai, acum nu mai zic nimic. Astept si gata. Ma uit la filme, citesc, ma plimb, mai urc 2 scari, mai mananc un dulce. Din pacate. Si aud pescarusi deocamdata, in loc de plansete de copil. Si imi miroase a solutii de curatenie in loc de caca sau pipi de Zoe.