Iata ca am ajuns si la Constanta. E deja a 4-a zi. Doar ca din cele 4, azi e prima cand raman singura. Pentru ca pana acum am avut alaturi sot, sora, nepotel. Si a fost fantastic. Dupa cum se vede si in poze. Caci mi-am carat aparatul foto si l-am pozat pe nepotul pitic pana am ajuns la performanta celor 300 de fotografii in 2 zile.
Faza cu Constanta e urmatoarea. Am venit aici sa nasc. Am ales sa nasc natural la Constanta, la maternitatea Isis. Cu Dr Zaher, pe care toata lumea il lauda si care sper sa isi merite aceste laude si in cazul meu. Eram initial setata pe o clinica privata din Bucuresti. Pentru ca acolo descoperisem un medic dragut, cu care simteam ca sunt pe aceeasi lungime de unda. Si cu care in continuare sunt, intr-o mare proportie. Doar ca intre timp am mai citit, am mai descoperit povesti, m-am mai documentat si lamurit cu privire la tehnici si modalitati de nastere. Si am ales sa nasc cat se poate de natural. Natural imi doream inca de la testul pozitiv de sarcina. Nu stiam pe atunci insa ca naturalul asta e relativ. Astfel ca nu vreau anestezice sau epidurala, vreau pozitii cat mai normale (respectiv in apa, de data asta), rabdare, oameni mai deschisi si mai rabdatori. Si se pare ca aici se gasesc ei.
Am luat hotararea de curand. Dupa ce am aflat povestile Mariei care a nascut tot aici, dupa ce am ascultat istorisirile fetelor care tineau cursul Lamaze (fete care in plus au job de doula si sunt prezente la multe multe nasteri, printre care si nasteri in apa la Constanta), dupa ce am citit experiente de pe alte bloguri, am ales si eu sa incerc sa fiu stapana primei mele nasteri. Sa nasc cu un plan de nastere care se respecta (ceea ce in Bucuresti nu prea puteam face) si sa fiu insotita de o doula. Sa merg pe incredere si sa aleg dupa sentimente. Ce-i drept alegerea a venit dintr-o teama. Teama de a avea o nastere traumatizanta, de a fi supusa unor interventii inutile, de a nu fi lasata sa duc un travaliu natural. O teama pe care nu o puteam controla, pentru ca nu stiam. Nestiinta asta si imposibilitatea compararii putea fi si un argument pozitiv. De ce sa ma plang sau sa imi fie teama cand nici macar nu am mai nascut pana acum, nici intr-o clinica privata si in nici un alt spital ?! Eu am vrut insa sa previn, nu sa tratez. Nu vreau sa raman cu ganduri rele dupa prima nastere. Daca se poate sa iasa bine din prima, atunci de ce nu?
Inteleg comentariile si procentajul de teorie si practica care afirma sus si tare ca fara epidurala, te chinui mai tare. Asta e o explicatie pe care am primit-o si de la medic si de la alti oameni din jur. Ok. Tot ce se poate. Din nou, nu am termenul comparatiei si nu pot sa contest 100%. Doar ca eu am citit ca atunci cand lasi corpul sa isi faca treaba, se secreta niste hormoni care de altfel genereaza niste reactii naturale. Iar cand totul vine de la sine, durerile sunt mult mai reduse. Sau cel putin asimilate altfel. Fara frica si in cunostinta de cauza. In plus, cand ajungi sa traiesti un travaliu natural, cu miscare, masaj, respiratie corespunzatoare si explicatii intelegatoare (eu am ales ca aceste explicatii sa vina de la o doula, dar cred ca e de ajuns si o echipa medicala binevoitoare si rabdatoare), atunci nu mai e nevoie de altceva. Asa cred, simt si asta e alegerea mea. Fara faimoasa epidurala si alte solutii care in prima faza par salvatoare.
Pe langa dorinte precum rabdare, normalitate si nastere naturala, recunosc ca sunt impotriva cezarienei. La nivel de alegere personala. Daca trebuie, trebuie. Dar daca nu e nevoie, mai bine fara. Nu vreau nici o taietura care sa inlocuiasca un proces natural care ajuta mult mai mult nu doar copilul, dar si pe mine.De aceea sper intr-un travaliu si o nastere fara complicatii, pentru ca altfel, dorinta s-a dus naibii. Daca voi fi nevoita sa fac cezariana, o sa accept. O sa imi pare insa tare rau. Pentru ca de pregatit, m-am pregatit pentru o nastere in care lucrurile sa decurga firesc. O nastere in care eu sa fiu cea in stare sa nasc, nu medicul. Pentru ca asta e dreptul meu. Si implicit forta.
Asa ca Doamne-ajuta sa ajung sa nasc asa cum imi doresc, sa iasa bine, sa nu regret aceasta alegere de a veni pana la Constanta. Nu cred ca am cum sa regret insa, pentru ca uneori sentimentele sunt mai puternice. Si daca simt ca va fi bine, atunci trebuie sa fie. Iar sentimentele astea vin dintr-o incredere pe care nu am cum sa o explic. O incredere intr-un spital despre care doar am citit si intr-un medic pe care de-abia l-am cunoscut. Dar daca el si echipa lui sunt cei care vor avea rabdare cu mine si imi vor intelege nevoile si dorintele, atunci ei sa fie martorii nasterii lui Zoe.
Ce se intampla dupa nastere este din nou o alta poveste. Iar aici aflu ca oamenii astia acorda atentie speciala dorintelor tale cu privire la alaptare (chiar din primele minute), la perioada post-partum, la vaccinare, la rooming-in si cate altele se mai intampla in cele 3 zile de sedere in spital. Astfel de tratament bazat pe preferintele parintilor nu exista in orice spital. Din cauza timpului, a orgoliilor, a contractului, a procedurilor care nu pot fi schimbate. Din multe cauze. Ceea ce e pacat. Pentru ca desi se spune ca se uita, nasterea este o amintire care se pastreaza in subconstient. Atat in subconstientul mamei, cat si al bebelusului.
Dat fiind ca inca descopar povesti fericite ale unor mamici care au nascut fie aici, fie in alte parti, dar in acelasi mod, inseamna ca am luat-o pe calea cea buna. O poveste vine de pe alte meleaguri, direct din Dubai. Iar despre alegerile ei si planul de nastere, aici.
PS: Nasterea in apa a fost din nou o decizie de ultima ora. Din mai multe motive, care par sa fie toate avantaje. Mai putina durere (apa preia din aceste dureri – de unde si contractii mai putin dureroase), mai mult confort datorita pozitiei, o senzatie diferita si unica fata de nasterea pe masa (in mod special la iesirea copilului). Inteleg, in acelasi timp, ca apa calda poate lungi travaliul. Dar banuiesc ca medicul stie exact momentul in care trebuie sa intri in apa. Asa ca vom naste si vom vedea.
anașimaria 
Un gând despre „Nasterea e alegerea mea”