234

234 de cititori are acest blog, fix azi, dacă ar fi să mă uit la cei care au dat Follow. 234 de oameni mă urmăresc. Urmăresc ce scriu eu aici, o dată la două-trei zile sau uneori o dată la câteva luni. Pe lângă acești 234, îmi scriu oameni să întrebe cum pot da Like la postări, fără să fie nevoiți să se înregistreze pe platforma wordpress. Nu știu încă. Pe lângă acești 234, mai sunt oameni pe care îi cunosc și care știu că citesc ce scriu și totuși nu au dat Follow aici. Sunt oameni care citesc ce scriu și îmi dau mesaje, fie aici, fie pe telefon, fie pe Facebook, fie distribuie câte o postare. Apoi mai sunt oameni pe pagina de Facebook, care reacționează, comentează, mă apreciază. Oamenii ăștia care apreciază ce scriu și mai ales cum scriu, mă bucură prin încântarea și sinceritatea lor. Si mai ales că mi-o spun prin diferite forme. Mă bucură, pentru că nu scriu despre lucruri fără de care viața nu ar merge înainte. Scriu niște adevăruri, dar care nu sunt ale tuturor. Scriu despre niște copii, care sunt doar ai mei, despre niște cărți (pe care sigur nu le citesc doar eu), despre niște oameni pe care îi cunosc și eu, dar și alții, poate chiar și voi, despre proiectele și reclamele pe care le fac, eu, dar pentru alții, despre niște sentimente, doar ale mele, dar care pare că se regăsesc și în alte inimi și în alte vieți. Mulțumesc tuturor, pentru orice gând bun și cuvânt bun trimiteți către mine.

Am fost invitată să fac niște campanii plătite pe blog la un moment dat, cam înainte să nasc a treia oară. M-am rușinat si m-am gandit că nu am pentru cine să le fac și nu o să conteze. Că eu scriu rar, deși mi-ar plăcea să scriu zilnic. Ce greșeală. Am refuzat colaborarea. De fapt nu am refuzat-o, dar am tot lungit-o, până când am uitat de ea. Mi-ar plăcea totuși să fac și asta. Si să scriu și mai des. Si despre produse și despre oameni. Poate chiar zilnic. Ce îndrăzneală. Ce încăpățânare. Ca o auto-urare. Iar vouă vă ofer o floare. Din piața cartierului sau din curtea blocului.