Nu există zi să nu mă gândesc la fetele mele. Și când sunt la 1 cm de ele și când sunt la mai mulți kilometri. Mă uit la ele cum se joacă, mă gândesc ce idee mișto le-a venit să facă trenulețul ăsta, cortul ăsta, mâncarea asta, din nisip și scoici și ce-o mai fi sau oare de ce nu fac aia sau cealaltă, mă uit la Milla și mă gândesc dacă știe cât de mult o iubesc, mă uit la Zoe și mă gândesc dacă să o iau acum, chiar acum, în brațe și să o smotocesc puțin, să o pup pe obrajii pufoși. Mă gândesc la ele când suntem noi doi, în Cluj, în Dubai, în București și ele sunt la bunici. Mă gândesc de aproape 5 ani la fata mare și de vreo 3 ani la fata mică. M-am gândit la ele dinainte să le descopăr în burta mea. Mă bucur enorm că sunt copiii mei, că sunt copii, că sunt sănătoase, iubitoare, vesele, gălăgioase, creative. Mă bucur să sărbătoresc 1 iunie cu ele. Să fac biscuiți, să le cumpăr baloane în formă de animale mergătoare, să le plimb cu bicicleta mare și cine știe ce-om mai face până diseară.
Mă gândesc și la mine copil. Cum mâncam dude cu un entuziasm de care mă mir până în ziua de azi, cum mergeam desculță peste tot, exact așa cum face Zoe acum, cum refuzam, consecvent, zarzavatul din ciorbă, cum țipam când mă atingea mingea la Rațele și Vânătorii, cum dormeam cu tata, cu obrazul pe palma lui, cum eram copil pur și simplu și ce bine îmi era. Îmi era bine când citeam în cortul făcut din pânze în grădină, undeva amplasat între câmpul de porumb și prunii de lângă casă, când mergeam în tabere, când mâncam înghețată și mult porumb fiert. Și copt.
Am fost copil și azi. Mai ales când am făcut biscuiți cu Zoe, scones cu nucă, mai precis, după rețetă Mazilicăi, și la final după ce am mixat untul cu făina, am băgat cumva degetul arătător direct în bucata aia metalică din mixer. Sunt deci un copil, mai mare, cu degetul zdrelit în 4 locuri, dintre care într-unul e o gaură mai mare și în 3 atârnă niște piele. Am și plâns exact ca un copil.
O să fiu mereu copil, deoarece copil fiind, m-am jucat mult și am primit multă iubire pe care o simt și acum. Și pentru că sunt, ce-i drept, fata unor oameni dragi, nu doar mama unor copii mici.
La mulți ani, copii.
anașimaria 