„Draga mea Zoe,
E sfarsit de 2012. Mai sunt cateva ore si se incheie anul in care te-ai nascut.
Ce an a mai fost si asta. Te-am asteptat foarte mult. 41 de saptamani. A fost greu cand erai in burta. Si nu din vina ta. Din vina multelor mele kg care se tot adunau si spre final ma impiedicau sa mai fac tot ce voiam. Dar in tot timpul asta ai fost mereu in gandurile si in inima mea. Incercam sa imi imaginez cum va fi cu tine alaturi de noi. Dar pana nu ne-am intalnit, nu puteam sa fi ghicit. Pentru ca trebuie sa traiesti ca sa povestesti. Sa iti tii in brate copilul ca sa iti dai seama ce inseamna sa ai un copil. O sa vezi tu. Sarcina nu te pregateste ca mama. Sarcina pregateste doar copilul sa creasca. Apoi se intampla toate. Se intampla dragostea aia mare.
Nu stiu cum e cu simtul maternitatii, cum ca unele femei il au sau nu (unele poate nu il au si atunci respect dorinta lor de a nu avea copii), dar la mine a functionat de la inceput. Mai timid, mai stangace, dar a fost acolo si a crescut pana in ziua in care am fost cu tine la analize si atunci a fost apogeul. Atunci am simtit din tot sufletul ca tu esti a mea si ca trebuie sa am grija de tine ca de ochii din cap.
Draga mea Zoe, tu esti cel mai bun si mai frumos lucru pe care l-am facut vreodata. Orice mama poate spune asta. O fi un cliseu. Dar este al naibii de adevarat. Am facut multe lucruri frumoase pana acum si mi s-au intamplat si multe lucruri bune, dar tu ai depasit toate standardele.
As face orice pentru tine fara sa clipesc. As face orice si pentru dragul meu sot si pentru dragul meu tata si pentru orice alta ruda de-a mea. Dar tu esti copila mea draga, cu ochii mari si rotunzi si pentru ca eu te-am nascut, ma simt complet indatorata sa te iubesc neconditionat si sa te ingrijesc pe viata.
Iubita mea draga, am petrecut ceva timp impreuna. Se fac in curand 7 luni. Iti spun cu mana pe inima, ca nu imi pare rau pentru nimic din toata perioada asta. Poate doar ca nu m-am chinuit mai mult cu alaptatul. O saptamana te-am alaptat la san, dupa care am inceput fantastica aventura cu pompa de san. Alaptatul continua, dar in acelasi stil. M-am impacat cu asta, dar ce bine ar fi fost in varianta oficiala. Trebuie sa ma crezi insa ca au fost niste dureri foarte mari. Aveam si rani si tu pareai foamea intruchipata. Si trageai de nu mai puteai. Nici tu nu mai puteai, nici eu. In rest, nu imi pare rau de nimic. Nici de zilele sau noptile in care plangeam, nici de nuntile sau evenimentele sau filmele pierdute. Nu imi pare rau nici de orele nedormite sau de cartile necitite. Pentru ca totul a venit firesc si natural. Asa s-a intamplat. Au trecut zilele si am trait cum am simtit. Am iesit cand am simtit, ne-am plimbat cand am voit. In fiecare clipa te-am iubit. Ti-am zambit, ne-am jughinit, numai la tine m-am gandit. Cum pe lume ai venit. Si cum ne-ai umplut vietile cu si mai multa bucurie si iubire.
Iti multumesc ca ai venit in viata noastra. Sper ca ti-a fost bine pana acum.
Te iubesc.
Si tatal tau te iubeste. Si bunicii te iubesc. Esti tare iubita.
Te pup pe nas si pe frunte si pe obrajiorii rosii si pe manutele grasute si peste tot.”
Mama
anașimaria 