Scriu din ce în ce mai rar pe blog. Nu e bine. Am atâtea de scris, de spus. Se întâmplă atât de multe. Nu vreau să le uit. Și inevitabil, pe unele o să le uit.
Trebuie să le scriu, că să nu le uit și să mi le amintesc mereu. Când a zis Zoe pentru prima data ‘ma-ma‘, când a făcut primul pas în față, nu doar în spate, când am descoperit un restaurant mișto și oricând am făcut ceva care mi-a făcut viață frumoasă.
În capul meu se derulează toate. Mă bag în pat și mă gândesc ce o să scriu. Ce cuvinte o să folosesc și cât de lung va fi textul. Dimineață uit. Dacă nu scriu, nu țin minte. Oare sufăr de pierderi de memorie?
Astfel că, bifez condica și menționez așa:
– azi am primit un scaun alb de masă, cadou pentru Zoe. Cadou de la unchiul ei. Nu am încă scaunul în posesie, dar el există și va fi al ei. Stă bine în el, că l-am testat (i-am făcut poze în el, de s-o fi săturat). Se ține bine în fundul bombat. :) Sper să și mănânce bine în el și să descopere cu drag cele mai gustoase și mai sănătoase alimente din poziția verticală, cu picioarele îndoite și gură deschisă. Despre haine, mâini și bavetici nu știu ce să zic. Vedem după cât de messy și fussy și funny o să fie.
– ca tot azi am incercat sa imi ridic permisul de conducere. Cel ridicat acum o luna si jumatate. Nu am reusit. Dupa ce am asteptat jumatate de ora, cu o singura persoana inainte la coada, am aflat ca aveam nevoie de dovada de 15 zile. Care dovada am si trimis-o la gunoi, dupa ce au expirat cele 15 zile. Nimeni nu mi-a spus ca trebuie pastrata. Iar creierul meu nu avea de unde sa proceseze o astfel de informatie, pentru ca ea nu a existat. Fara dovada, nu se da carnetul. Buletinul nu e de ajuns. Am fost deci cu Zoe la purtator, in marsupiul nostru gri, de la Udriste la Unirii sa caut notar care sa redacteze o declaratie pe proprie raspundere. O declaratie care sa zica care a fost cauza ridicarii permisului si sa justifice inexistenta dovezii. Gasit notar (multumesc lui laceanu), primit declaratie, platit 62 de ron pt ea. 62 de lei!!! OK. Cu calm inapoi spre politie, ca doar au program pana la ora 18. E timp berechet. Ajung din nou la Brigada Rutiera si surpriza. Timpul n-a mai avut rabdare si mi-a tras o teapa mare. Programul era pana la ora 16. Maine e o noua zi. Asa zicea Scarlett. Asa o fi.
– tot azi a fost cald si bine si de asta am si iesit la plimbare cu Zoe, cu caciula ei alba cu urechi si cu geaca de fas de la bunica-sa. cea care a familiarizat-o pe maica-sa cu magazinul catimini. De unde am aflat ca hainele extrem de colorate pot fi si frumoase. Cele pentru copii, caci de ele vorbesc.
– durata unei plati la utilitati la self-banking ing nu este de 20 de secunde, precum zic ei. pentru factura romtelecom am pierdut 10 secunde, iar pentru cea enel, vreo 90. daca nu mai mult.
– am reusit sa ma sincronizez cu Zoe treaza si sa bag rufe la spalat in 2 randuri. Timp in care am iesit si din casa. Ca sa nu ii spele masina in cap. Desi zgomotul si miscarile masinii i-au fost mai mereu pe plac.
– maine ma transform in Mos Nicolae (desi exista deja unul in familie, pe numele lui de botez Nicolae, dar care raspunde si la numele de tata si bunic) si pun cadouri dragute in ghetute. Pentru cei 2 membri frumosi ai familiei de baza si apoi pentru ceilalti membri, la fel de frumosi si dragastosi.
– mai am putin din cartea Baby-Led Weaning. Cartea faimoasa despre autodiversificare. Mai am putin, putin. Parca nu imi vine sa o termin rapid. Poate tocmai la deadline :) Mai sunt 4 zile. :) Desi Zoe a inceput sa molfaie painici si focacii si lipii deja si nici nu mi-am propus sa ii bag ceva in gura (inafara de lapte) chiar la aniversarea de 6 luni. Ea insa a luat-o dinainte, a inceput sa fure de prin farfurii si mi-a placut sa o vad si sa o simt pregatita. Asa deci, in curand ne asteapta mancarea. Si pe mine si pe ea. Caci vom manca impreuna, la fiecare masa si vom vedea cum o sa iasa. Noroc cu cartea asta, cu site-uri, cu bloguri si alte resurse ajutatoare. Baza e cartea. Dupa care vin persoanele care sustin atat practica cat si teoria. Ma bucur ca exista toti. Ca sa am de la cine sa invat. Maria, Dana si alte mamici prietene fizice sau virtuale.
– acum ma uit la Vocea Romaniei. In loc sa ma culc. Dar ce sa fac in timp ce pompa imi este prieten si dusman si timpul este pretios si poate fi folosit in favoarea entertainment-ului? In reluare deci, ma asteapta emisiunea pe voyo. Aici pot eu sa ii ascult cantand pe toti copiii si tinerii acestia atat de talentati si doritori sa castige trofeul asta mare Vocea Romaniei. Zoe, nu te ingrijora, tu esti vocea mea. Noapte buna, draga mea.
anașimaria 