Azi e joi. Marti am facut involuntar un test cu Zoe. Dupa vreo 4 ore de cutreierat impreuna prin Ikea, prin Mall-ul Baneasa, prin Mobexpert, unde i-am si dat sa manance pe o canapea cu flori incredibil de urata, a venit vremea sa plecam. Cat sa reziste si ea? Iar pe drumul de intoarcere, ce sa vezi – trafic intens, aglomeratie, claxoane. Iar in spate o aveam pe Zoe plangand si pe bunica ei care incerca sa o calmeze cu o jucarie. Am rugat-o sa o lase pentru ca odata suparata, zornaielile nu cred ca sunt de folos. Ba dimpotriva, o vor stresa si mai tare. Asa ca de undeva de la podul Baneasa si pana acasa la noi, am tot vorbit cu ea. Cam 45 de minute cat a durat drumul. Aglomeratie, dupa cum spuneam. Si am vorbit. Si i-am povestit. Pe unde suntem, ce facem, unde mergem, despre gropile din trafic, despre cumparaturi, despre soferii incompetenti, despre rabdare. Si uite asa, cu rabdarea asta, copila mea cea draga s-a linistit, a gangurit, dupa care a adormit. M-am linistit si eu si m-am felicitat pentru aceasta performanta inedita.
Ce e si mai interesant este ca si ieri s-a intamplat acelasi lucru. Se plictisise probabil in masina si am inceput din nou vorbaria. Si iar mi-a iesit. Copil linistit si adormit.
Fara jucarii, sh-sh-ieli, leganeli si alte nebuneli.
Oare asta inseamna ca o sa tot povestim seara de seara? Vedem cand vor incepe povestile de culcare. Sau povestile in general. Caci deocamdata mai mult de 2 pagini nu ne tine. Mai ales daca nu exista poze.
anașimaria 