A fi sau a nu fi cuminte

Imi zicea odata Maria: cand plange un copil, nu inseamna ca nu e cuminte. Inseamna ca are o nevoie. Atunci am inteles teoria. Acum inteleg si practica.

Chiar si cand plange aparent fara motiv, nu inseamna ca nu e cuminte. Intotdeauna exista un motiv.

Am citit despre asta si descopar pe zi ce trece aceste valente ale asa-zisei cumintenii. De fapt, eu nu cred ca acest cuvant este corect asociat cu copiii. Un copil nu poate fi cuminte sau mai putin cuminte. Un copil este cum este in starea lui naturala: suparat, fericit, morocanos, iritat, deranjat, linistit, zambaret etc. Daca e linistit, nu inseamna ca e cuminte. Asa cum, daca plange, nu inseamna ca e rau.

Unii copii plang mai mult. Mult mai mult. Mult prea mult pentru unii parinti. Dar asta nu ii face mai putin cuminti. Asta inseamna ca au nevoi mai mari si mai multe. Si ca au nevoie de o atentie mai mare. Daca se poate asa ceva.

Constientizez din ce in ce mai mult folosirea (eronata) a acestei sintagme: ‘copil cuminte’. Ce inseamna pana la urma cuvantul? Cuminte = cu purtări bune; așezat, liniștit. Ce inseamna purtari bune? Daca un copil plange dintr-odata la masa cu adultii inseamna ca nu are purtari bune? Ca nu e asezat si linistit? Ba mai mult, a doua definitie pe dexonline e asta: CUMÍNTE ~ți1) (despre copii) Care se poartă bine; cu purtări bune. ◊ Fii ~, stai ~! șezi binișor! astâmpără-te.

Serios?!

Dupa ce te apuci si inveti cu rabdare un copil sa mearga, sa alerge, sa vorbeasca, sa se bucure in voie, ii strici bucuria spunandu-i ‘sezi binisor’?

Ok, daca se urca cu picioarele pe masa, daca iti varsa mancarea in poala sau te injura (sau mai stiu eu ce intamplare), incepi sa il calmezi, dar cu explicatii si argumente. Hai si un ton ridicat, daca e nevoie, sa inteleaga diferenta. Dar pana la ‘sezi binisor’ e cale lunga.

Iar antonimul cuvantului e cel putin hilar: cuminte ≠ obraznic, neastâmpărat, nebunatic, zburdalnic, zglobiu. Cine nu vrea sa aiba un copil nebunatic, zburdalnic si zglobiu. Iar daca obraznic inseamna sa raspunda cu argumente si pareri proprii cand este certat/apostrofat sau cand i se interzice ceva, atunci vreau sa am un copil obraznic. Iar daca neastamparat inseamna energic si activ, atunci neastamparat sa fie.

Sper sa nu ajung sa dezvolt vreo obsesie vizavi de acest aspect. In primul rand, sper sa nu mai aud prea des. „Ce copil cuminte aveti. Ce cuminte e. Vai dar ce cuminte e.” Si pana la urma, daca ar fi sa accept termenul, e asa anormal sa fie un copil cuminte?

„Ce draguta e”, da. „Ce frumoasa, ce simpatica, ce incruntata, ce curioasa, ce atenta”, ok. Orice, dar fara cumintenia asta.

Nu stiu ce-o sa ma fac de Craciun cand ‘doar copiii cuminti primesc cadouri’. :)

O sa le dau acest link celor care o vor intreba pe Zoe:” Si? Ai fost copil cuminte?”

Ce ne facem cu sentimentele zgomotoase ale copiilor

PS: Pacat de acest articol descoperit in cautarile mele. Caci printre multe altele avea niste invataturi interesante. L-au stricat prin ‘cumintenie’. Educatie poate era un cuvant mai potrivit. Sau grija. Sau comunicare. Pentru ca nu, „cand suntem mici nu suntem salbatici”. Doar daca nu facem ca leii sau lupii sau ursii. In rest, suntem naturali. Copiii, adica.

comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s