De cand cu Zoe, nu mai e casa goala. Nu ca as fi simtit vreodata casa goala. Mi-e tare bine si singura acasa. Ascult muzica tare, gatesc, stau degeaba, fac baie in cada. Ce-i drept, tot de cand cu Zoe, nu am mai facut niciuna dintre aceste activitati. Ah pardon, gatitul se mai intampla uneori.
Ce vreau sa zic insa ca e o stare de casa plina. De casa cu gangureli, cu chicoteli, cu chitaieli, cu ras de copil.
Si chiar daca doarme, stiu ca mai e cineva in casa si e foarte bine.
Ca atunci cand o prietena locuieste in apropiere. Sau in acelasi oras macar. Nu te vezi cu ea mereu, dar stii ca e acolo. E un sentiment minunat.
Iar cu un copil in casa, sentimentul e si mai intens. Stau in camera alaturata si scriu la calculator si stiu ca ea e in casa cu mine si e incredibil. Iar cand ma apropii si o vad cum doarme (eu nu prea reusesc sa adorm cand doarme si ea), ma gandesc cum si cat de rapid s-au intamplat toate. Si ce bine e cu un copil in casa.
Cand sunt doar eu cu ea si uneori doarme mult, imi vine sa o trezesc sa ii zic: „Zoe, hai scoala-te sa mai vorbim si noi putin.”. Dar o las sa viseze frumos si ma uit la fata ei linistita. Si ma apuc sa mai deretic tot cu gandul ca e alaturi.
Iar cand adoarme in brate, atunci sentimentul e de brate pline :).
Iar cu bratele pline, mai greu cu pozele. Am reusit insa s-o prind, acum o saptamana cand eram la mare. Dupa o masa lunga, cam asa a adormit.
anașimaria 