Si totusi nu prea. Vineri a fost ultima zi de lucru. De lucru la job, la birou, departe de casa. Acum sunt acasa si totusi lucrez. Mai putin, dar e perfect asa. Stau cu picioarele in sus, mai deschid un site, mai citesc din Bebelusul meu intelege tot, mai lucrez la niste titluri, mai cobor din pat pentru o vizita la toaleta sau pentru un mar din ala verde si acru si bun.
O sa fie prima pauza lunga de publicitate. 1 an de stat acasa. Caci asa mi-am propus. Sa stau cu Zoe 1 an intreg, sa ii fiu alaturi masa de masa, pas cu pas. Dupa asta, nu stiu ce va fi. Hotararea e luata si sper sa fie cea corecta. Daca o fi putin, voi vedea.
Sunt curioasa sa vad cum o sa ma impac cu lipsa asta de joburi, de briefuri, de brainstorming. Nu ca as sta degeaba. Caci din povestile tuturor prietenelor, ma astept la o perioada nebuna, de nesomn, de griji si responsabilitati noi, de oboseala. Dar o oboseala placuta trebuie sa fie atunci cand simti un pui de om dormind pe tine. Tu intr-o pozitie poate mai putin confortabila, dar ea calma si linistita. Asta e unul dintre momentele pe care de-abia le astept.
Deci nu prea o sa am timp sa ma gandesc la idei noi pnetru un brief cu deadline scurt. Si totusi, e o pauza. Prima mea pauza. Prima pauza de publicitate pentru primul copil al nostru.
Cannes-ul e prea din scurt. Dar cum ar fi s-o iau pe Zoe la Golden Drum? :)
anașimaria 