Ce te-ai dezorientat așa?

Eram hotărâtă. Ideile mele erau clare. Și dorințele și planurile. Eram veselă mai des, îmi era frică mai puțin. Acum e o ceață. Și niciodată nu mi-a plăcut ceața. Trebuie să iau decizii și nu mai știu să le iau. Le las până în ultimul moment, de parcă n-ar mai exista nici instinct. E doar o perioadă. Citesc mai mult, din diferite colțuri ale bibliotecii. Am nevoie de dovezi, de teorii, de exemple, poate și de povești. Poate doar vreau să fug în alte lumi. Plâng la filme și la reclame, și în general. Dorm mai puțin. Când ești în ceață nu poți să dormi, de parcă trebuie să fii în gardă. Mă supăr mai repede. Lucrez mai mult, pentru că acolo lucrurile sunt mai clare. Când știi ce vrei să scrii sau să spui, e ușor. Când nu știi, nu e. Nu știu ce fac sau ce vreau să fac. Mănânc aproape sănătos. Vreau să fac din nou roata în curte. Să merg din nou la înot. Am fost puțin la acupunctură, poate mai merg. Acum 7 ani mi-a făcut bine. Nu mai fumez de după Craciun. Nu-i duc dorul, în loc de țigări dau banii pe Pilates. Și la psiholog. Depinde cum vreau să privesc schimbul. Poate îmi e dor de gest. 5 luni am făcut ore de acordeon la Școala de Artă, apoi am renunțat. Acordeonul e printre cele mai mari bucurii. Nu mai încăpea în programul din mintea mea. Am lăsat loc altor decizii. Prea multe pentru un singur an. Anul trecut. Școala copiilor, case, terenuri, doctori, joburi, familie. Nu exagerez nimic. Nu sunt împăcată, nici hotărâtă, nici orientată. Alt cerc vicios. Uit. Mă întorc din drum. Scriu în caiet, notez direct pe mână. E doar o perioadă. Mi-a fost frică în Grecia. Într-unul dintre cele mai frumoase locuri (Monemvasia) am avut, cred, primul atac de panică. Deși părea atac de inimă. Poate nu trebuia să-l numesc primul. Ca să nu mai urmeze și altele. Mă caut pe mine ca să pot să râd mai des. Să reiau interviurile pentru ziuaincare. Poate chiar să scriu aici. Caut să revin în corpul meu. Ceva trebuie să accept, nu știu încă ce. Poate frica de moarte. Mi-a fost frică la ski și apoi la Paris. Citesc cele mai bune cărți, zâmbesc și mă opresc la paragrafe. The Little Virtues a fost un deliciu. The Creative Act la fel. Acum citesc despre suflet, ca să pot să vorbesc mai mult cu el. Fetele îmi pun mereu întrebări. Le ascult, mă enervez, le ascult, mă minunez. Ne îmbrățișăm și ne certăm zi de zi. Nu-mi vine să cred că împart aceeași viață cu ele. Stăm mai puțin timp împreună. Nu mai e ca atunci când aveau doi ani. Sau trei, patru, cinci. Deși cea mai mică are 5. Se întâmplă lucruri incredibile, le-aș pune în loop, mă înclin în fața lor. E incredibil cât de bine se așază unele și cum se resping altele. Sau poate nu e deloc incredibil. Poate am pus credință pe jumătate dintre ele și doar ele s-au așezat. Nu mai știu să fiu așa cum eram. Să pun totul pe o tavă. În casă e bucurie o zi și haos în alta, dar pentru mine e mai mult trist. El e altfel. Poate eu am început să fiu altfel. E doar o perioadă. Bucătăria e plină de mere și de ouă și de salam de biscuiți. Sunt sănătoasă. Sunt aici. Pare că nu e de ajuns. Uneori e ok să vrei mai mult. E eclipsă de soare, care poate să aducă transformare.

Azi e ziua în care prima fată s-a epilat pentru prima dată.

Pozele sunt de acolo, unul dintre cele mai frumoase locuri.